Elementary My Dear Majesty!


Nu-i aşa că gândul vă fuge la Elementary, my dear Watson? Ei bine, avem un fel de Sherlock dar într-un timp tare trăznit. Vă invit deci să vedem proaspăt lansatul joc Elementary My Dear Majesty! Dacă vreo redirecţionare vă duce la Alawar.ro, căutaţi-l pe Alawar.com. Veţi avea o surpriză încercând acest joc: e, după cum se laudă singur, primul HOG (hidden object game) realizat în 3D. Vine cu un cost, şi anume grafica destul de stângace, dar din punctul meu de vedere e o experienţă interesantă şi deschide orizonturi proaspete genului deja cam învechit.

imagine imagine

Strict despre joc vorbind, avem de-a face cu un regat dispus pe un fel de insule plutitoare, printre care vom călători. Sarcina noastră este să elucidăm de ce fata regelui s-a transformat într-un monstru. Pentru aceasta mai întâi trebuie să ajungem la rege, adică să plecăm de pe insula unde ne aflăm – vom avea de cules diverse obiecte, de făcut nava să meargă… Apoi ajunşi pe insula regelui dăm de noi provocări, cu doi străjeri fricoşi, o broască cu pruncii rătăciţi, un rechin iritat, un cavaler ce vrea un cal iar noi îi vom da unul de lemn (ups, am dezvăluit din soluţie) ş.a.m.d. Mult umor în scenariul jocului, dar recunosc că am ceva dureri de cap după cum se mişcă scena 3D (când faceţi zoom, adică o apropiaţi).

imagine imagine imagine

Privind la acest joc nu pot decât să mă gândesc că în câţiva ani vom avea HOG-uri extraordinare! Dacă vreţi să puteţi spune copiilor Dvs “am jucat primul HOG 3D”, atunci trebuie să începeţi cu acesta 😉 .

PS: Apropo, acest joc nu e strict HOG. E şi un joc de aventură, la urma urmelor.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *