Eu unul folosesc Notepad şi de câteva ori pe zi. Cât e el de primitiv mi-e foarte util când vreau să păstrez ceva, temporar (pot fi linii de cod, nişte gânduri, o listă de cumpărături). Apoi mai sunt încă atâtea fişiere text: readme-uri şi nu numai. Şi totuşi, Notepad-ul tradiţional nu a prea evoluat. Dacă în Windows 7 de exemplu Paint şi WordPad s-au schimbat, nu neapărat ca funcţionalităţi ci ca interfaţă, Notepad a rămas neschimbat. Iată că un programator ne oferă Notepad7: acelaşi Notepad, dar cu interfaţa adusă la zi.
Setările sunt cele ce se găsesc în Notepad-ul tradiţional. Nu vă lăsaţi păcăliţi că are buton pentru text îngroşat sau italic: nu permite formatări, exact ca originalul! Doar schimbă integral fontul folosit pentru afişare. La copy&paste cu texte formatate am văzut că păstrează formatarea… totuşi… dar e aproape sigur un bug: cum muţi mouse-ul pe filă, cum se duc formatările. Programul merge sub Windows 7, cere instalare şi e gratuit pentru că – explică autorul – I developed it for my own needs 🙂 .
AM instalat Notepad – 7. Am regretat imediat dupa aceea.
Instalarea s-a facut destul de anevoios pentru o aplicatie asa de mica.
Consumul de memorie este nejustificat de mare:
Notepad: 1.7 Mb
Notepad 7: 21.4 Mb
Wordpad: 12.6 Mb
TextMaker 2010 (Ashampoo): 7.1 Mb.
Tinand cont ca TextMaker este ditamai editorul de texte pro, consider ca Notepad 7 este un mare fiasco. Mai bine folosesc Wordpad pentru liste estetice.
Bugs:
Daca selectez un cuvant pentru ingrosare (bold) se ingroasa tot continutul.
Consumul de memorie mare: e adevarat. Nejustificat, intr-adevar. Pe de alta parte, cei mai multi nu simt diferenta intre 6, 15 sau 25MB ocupati in memoria RAM. Dar observatia e valida.
Faza cu boldul nu e bug: din fila se pot seta caracteristicile fontului care se aplica pe TOT textul. Dupa cum spuneam, nu admite formatari, deci nu are cum sa boldeze UN cuvant.
Intotdeauna aleg Notepad++…
Bine punctat si citez „unii nu se dau in vant dupa noua interfata”!
Eu personal prefer NFOPad pentru a inlocui Notepad-ul. Textul alb pe un fundal albastru este mult mai relaxant pentru ochi si programul deschide corect fisierele de tip NFO.