Jocuri tip labirint pentru Android (II)


Acum câteva săptămâni am scris despre jocuri tip labirint pentru Android. Atunci presupuneam că jocul ce îi fascina pe copiii mei, pe telefonul unchiului lor, era Labyrinth Lite. M-am înşelat. Am aflat că îi spune de fapt Teeter şi se găseşte doar pe telefoanele HTC. Am săpat puţin pe net şi evident am găsit şi soluţii pentru a-l instala şi pe alte telefoane (nu îmi asum riscul pentru cine apelează la soluţia spre care am trimis). Mi-am instalat deci Teeter şi… m-am jucat şi… l-am terminat.

imagine imagine

Are 32 de niveluri (mai sus în dreapta vedeţi cred nivelul 31). Începe calm, plan, simplu, dar apar de la un moment dat denivelările care îţi dau de furcă, nu glumă. În funcţie de încăpăţânarea Dvs (evident, şi de dexteritate), s-ar putea să vă opriţi undeva pe la 15-16, pe la 20-25… sau doar la sfârşit. Din păcate – şi aici jocul primeşte un uriaş MINUUUS – nu poţi, nici măcar după ce l-ai terminat, să reiei ce nivel vrei. Deci toate în serie sau nimic! Păcat, mare păcat. Dar Teeter nu e totul. Mai ales dacă nu vă place să îl luaţi din surse nesigure, iată ceva ce găsiţi la zero lei în Android Market: DarkMaze. E extraordinar. Pe bune. Cinste autorilor lui. Jocul afişează cică reclame, dar cum eu nu ţin non-stop conexiunea la internet, nu le-am văzut :) . Dar dacă reclamele m-ar deranja, 0.99usd nu mi s-ar părea prea mult (sau jucaţi fără conexiune).

imagine imagine imagine

Marea găselniţă în acest joc este… întunericul. Da, în multe niveluri nu vezi decât în jurul bilei pe care o conduci, aşa că e mare suspansul. Probabil vă întrebaţi: ce suspans? dacă să o iei la stânga sau la dreapta? Nuuu. Există tot felul de pericole pe drum, aşa că de multe ori veţi relua nivelurile reţinând că după acel colţ sunt ţepi sau pe drumul acela e o barieră electrică. Există suficientă variaţie în acest joc ca să vă menţină interesul. Există mai multe pachete incluse: Dark Maze, Geometric, Enigma, Halloween, Christmas. Dacă am înţeles bine, pachetul de Crăciun are doar o parte din niveluri gratuite, restul doar după ce plăteşti ceva. Dacă până la Christmas toate celelalte pachete sunt complet gratuite, tot e nemaipomenit. Eu am ajuns pentru moment la Geometric, nivelul 11, deci nu pot spune nimic dincolo de acest punct. Decât că până aici a fost fascinant. Dacă vă place genul, Dark Maze e după mine un “mare clasic”, ce nu trebuie ocolit.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. Cosmin spune:

    In calitate de ne-posesor actual de aparat cu Android am o intrebare. Jocurile se pot instala fara problema si pe o tableta cu rezolutie mult mai mare decat un telefon? Am cautat in market si nu exista trecut la aplicatie pe ce poate rula sau o marja de rezolutii.

  2. radu.capan spune:

    In calitate de ne-posesor de tableta nu pot raspunde din proprie experienta. Teoretic da: o aplicatie scrisa de exemplu pentru 2.2 trebuie sa mearga si in 3.0 (tablete). Am vazut la mai multe jocuri scriind cand erau versiuni noi „grafica actualizata pt tablete”. De aici deduc ca 1) unele jocuri au grafica mica, strict pt telefoane; dar si reversul 2) unele jocuri au grafica adaptata pt tot felul de rezolutii. Cred ca cel mai bine e de vazut fiecare caz si eventual comentariile celor ce au tableta (se pot filtra comentariile).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *