Calculatorul mă scoate din sărite! (şi tu pe el)


Dacă cineva ştie peste medie să folosească un calculator, se vor găsi imediat în jurul lui câţiva care să îl privească drept guru şi să îl consulte la cea mai mică problemă. (În paranteză fie spus, eram enervat într-o vreme de o persoană care de fiecare dată când mă vedea mă ruga să merg să îi repar xeroxul. Îi explicam că sunt – atunci eram – student la calculatoare, dar el nimic şi nimic. “Păi trebuie să te pricepi şi la xeroxuri”, îmi răspundea.) Ei bine, poziţia de guru e ingrată când cineva îşi rezumă problemele la “calculatorul mă scoate din sărite!”

imagine

E un “diagnostic” foarte exact (spun ironic), din care maxim Sherlock (cel din serialul de pe BBC, nu hollywoodianul) ţi-ar putea scoate vreo concluzie. Pentru noi restul, trebuie să ne spui ceva mai mult. Haideţi să vedem ce poate face totuşi un începător cât de începător înainte să strige panicat. Sper următoarele sfaturi – evident ne-exhaustive – să ajute.

1. Pune degetul pe rană. Nu ştii unde-i rana? Caut-o!

OK. Deci calculatorul îţi merge mai încet. Înainte să alergi cu el în braţe la un prieten (sau să îl pui să vină din celălalt capăt al oraşului la tine), fă ceva singur: investighează cu Task Manager. Ar trebui să ştii cum să îl lansezi, dar pentru că mă grăbesc îţi spun calea cea mai rapidă: Ctrl+Shift+Esc (apăsate deodată). Priveşte în tabul Performance (eu explic pentru Windows 7 în engleză… dar cu adaptările de rigoare sfaturile vor fi valabile şi destul de utilizabile şi pentru Windows în alte limbi sau alte versiuni) şi mai ales la CPU Usage: dacă acolo stă mult pe la 90-99% chiar nu ai de ce să miri că îţi merge lent calculatorul: un proces îl solicită intens. De asemenea priveşte şi consumul de memorie. Dacă e aproape de maxim din nou e de înţeles, dar scuza e mai mică. Cum ne dăm seama ce consumă (“freacă”) procesorul sau respectiv memoria? Mergem în tabul Processes şi ordonăm după CPU (click pe numele coloanei): dacă vedeţi un proces care stă la valori mari, peste 60-80%, atunci avem vinovatul. Poate că acum executăm cine ştie ce proces serios (un filtru complicat în Photoshop pe o imagine uriaşă), de care ştim. Atunci aşteptăm doar să se termine procesul. Dacă în schimb nu găsim explicaţie logică, atunci programul indicat acolo, ce consumă intens CPU, are un bug. Căutaţi o versiune nouă a lui (sau mai veche, dacă una mai veche nu v-a făcut probleme) ori pur şi simplu o alternativă. Similar dacă e consumul mare la RAM, nu la CPU.

imagine imagine

Dacă în Task Manager nimic nu pare suspect… asta e. Mergem cu investigaţiile mai departe.

2. Vezi de nu’s ceva paraziţi!

Când cuiva nu îi merge bine calculatorul, prima dată dă vina pe viruşi. Ei bine, se poate să fie şi aşa ceva. Poate fi vreun virus, poate fi un malware. Dacă e să o pornim patriotic, sunt soluţiile Bitdefender. Dintre Antivirus Plus, Internet Security şi Total Security eu aş merge pe al doilea. Desigur, aici sunt gusturi şi gusturi. Dar în cele din urmă nu strică mai multe opinii. Cum antiviruşii de regulă nu prea merg “doi deodată”, e de căutat soluţii portabile pentru verificare. Mă întorc la o recomandare mai veche: Stinger. Şi din “marii clasici” aş aminti şi Malwarebytes (da, nu e portabil). În fine, programe se găsesc cu duiumul: ideea e că a) mai întâi ar fi bine să fiţi permanent protejaţi; b) dar şi aşa, când lucrurile devin suspecte e bine să apelaţi la o a doua opinie, folosind şi alte programe anti-…supărări.

imagine

3. Mai dă şi cu mătura

În 2006 am scris despre CCleaner – mătura de care aveţi nevoie şi nu îmi retrag recomandarea. Desigur, numărul “măturilor” a mai crescut între timp. Şi complexitatea lor a crescut (poate aţi fructificat semnalarea recentă cu Glary Utilities Pro – e un super-instrument, care ştie să facă multe, foarte multe). Oricum ar fi, CCleaner e de bază şi pe calculatoare neîntreţinute periodic curăţă şi sute de MB, plus ceva ordine în regiştri. Nu dramatic, dar şi câştigarea de spaţiu pe harddisk poate ajuta când calculatorul exasperează. În special fiţi atenţi la unitatea unde e şi sistemul de operare (C: la mai toţi). Acolo Windows-ul e bine să aibă câteva sute de MB ca să meargă bine, să îşi poată salva date temporare. Dacă nu ştiţi unde a dispărut spaţiul liber, sunt multe programe care să vă ajute. Vă îndrum spre Folder Size, Xinorbis şi TreeSize, dar mai sunt multe similare. Important e periodic să faceţi curăţenie. Dezinstalaţi ce nu vă mai trebuie, scăpaţi de fişierele temporare (în special cache-ul de la navigatoare) inutile. Ah, şi dacă tot am pomenit de harddisk, vă invit să citiţi Are sens defragmentarea HDD-ului?

imagine

4. Sănătatea ta psihică e mai valoroasă

Îmbunătăţirile cu paşii de mai sus nu sunt suficiente? Continui să pierzi vremea până când se salvează vreun fişier ori lansează un program? Nu e bine. Pentru a-ţi potoli nervii nu e nevoie să îţi cumperi calmante. Mai valoroasă poate fi o minimă investiţie de exemplu într-o extindere de RAM. Dacă ai Windows Vista sau Windows 7 şi doar 1GB… ei bine, cu programe obişnuite (navigator, office ş.a.) ai putea avea probleme şi să fie de înţeles. Neapărat vorbeşte cu un specialist pentru ca să iei exact tipul de RAM care îţi trebuie (şi să vezi dacă mai ai slot unde să îl pui, sau trebuie să schimbi un RAM mai mic cu unul mai mare). S-ar putea să fi surprins ce puţini bani scoţi din buzunar pentru o îmbunătăţire notabilă. Poate îţi permiţi şi un HDD mai bun, mai rapid. Dar RAM-ul e prima investiţie de vizat.

imagine

5. Întinde-te cât ţi-e plapuma

Am dat de fundul sacului. Nici una dintre soluţiile de mai sus nu te ajută?! Nu ai viruşi, programele care îţi “papă” mult CPU ori RAM sunt necesare, spaţiul pe HDD e lejer, upgrade la RAM nu poţi face… atunci învaţă să trăieşti cu ce ai. Aceasta înseamnă să foloseşti raţional resursele. Un sfat ar fi să reduci interfaţa Windows la minim, renunţând la umbre, aero şi altele. Dar cel mai important e să îţi controlezi aplicaţiile. În Firefox sau ce foloseşti nu sta cu 15-20 taburi deschise, jumătate cu clipuri de pe YouTube sau flash-uri ce consumă memorie. Nu ţine deschis un program doar pentru că azi-dimineaţă ai avut nevoie de el şi poate diseară îţi mai trebuie. Da, Windows-ul e multi-tasking, dar dacă stai atât de prost cu calculatorul închide tot ce nu foloseşti pe termen lung. Şi, da, mai reflectează la ce foloseşti. De exemplu multe operaţii le poţi face şi cu Paint dot NET, deci fără Photoshop. Vezi alternativele mai de nivelul computerului tău.

Altceva… pentru acest ultim caz… ce să zic? Începe să îi scrii iepuraşului, poate de Paşti primeşti un calculator mai bun. Dar majoritatea vor găsi o rezolvare bună undeva între 1 şi 4. Garantez, din experienţa cu atâţia prieteni…


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (11 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

3 comentarii

  1. Raimi spune:

    Un articol din seria celor peste care trebuie sa mai tot revii. Salvat la favorite.

  2. Sorin spune:

    6. Daca ceva nu merge, ia un ciocan mai mare.
    Una (din multele) reguli a lu’ Murphy spune: nu forta, ia un ciocan mai mare, oricum trebuie inlocuit! Regula este insa „extrema”, si nu trebuie aplicata decit in situatii cu totul si cu totul „extreme”!!
    Personal, consider ca la preturile foarte accesibile ale memoriei RAM, un upgrade poate face minuni, 4 si chiar 8 GB fiind cit se poate de acceptabil, numai sa biruie placa de baza.

  3. GPI spune:

    „un upgrade poate face minuni, 4 si chiar 8 GB fiind cit se poate de acceptabil, numai sa biruie placa de baza.” in cazul asta SIGUR are S.O. x86, zici sa ii pui 4-8GB, incep confruntarile: ce urmeaza e cazul cand trebuie inlocuite sau adaugate placute de ram, ca daca e cazul sa schimbi placa de baza +procesor,placa video+sursa+hard,etc. calculati tot ce urmeaza ori de 10 ori si poate atunci nimeriti.

    #1
    „- dar cat costa?,
    – dar sigur am nevoie de el,
    – sigur nu poti sa ii faci ceva fara sa mai bag bani, ca si asa am baga 1000ron pe el si aia de la magazin mi-au spus ca nu am probleme 5-6ani :( [sa nu ii dai una in cap, la 1000ron el se asteapta sa zboare + cartofi prajiti(faza e adevarata, chiar m-a intrebat daca nu pot sa il leg la cuptorul cu microunde)”

    #2 ii spui ca trebuie sa schimbi S.O. ca asta (luat de pe odc, cu 3000theme si 400 de aplicatii si neaparat XP sp,1,2,3/optional) nu poate rula cu mai mult de 4 gb si atunci incepi sa injuri, toate pozele muzica si 25898 de shortcut, toate pe desktop(cel putin 2-3shortcut-uri de la My computer si recycle bin), cand te uiti la partitii ori are una ori are 20/fiecare de 15GB sau cu dimensiuni aberante;

    #3 ii propui sa instalezi Windows 7 ca e mai nou, mai bun, etc…….. raspuns: „NU, ca eu nu stiu de astea pe mine lasa-ma cu ala cu poza cu : masina de 200.000E/poza de la botez, nunta, inmormantare, sa iti vina sa vomiti.” Daca reusesti sa il convingi, felicitari esti tare, dar ghinion in 2 zile ori te suna ori te cheama ca nu gaseste paint-ul sau „internetul” (neaparat IE ca daca spui ceva de Mozilla, Chrome sau Opera primesti „betmen tata, betmen”
    Sa zicem ca reusesti sa il pui la punct prin orice metoda, ajungi la sfarsit, urmeaza PRETULLLL:
    „- siiii, cat iti sunt dator?
    -pai pt. cumparat piese+alergat dupa magazin cu reducere(ca de nu avea destui bani) = Xron
    -plus backup,transfer, instalat O.S. plus office,photoshop,”CODECURI, sa vad si eu filmele de pe odc (neaparat chiar daca ori nu foloseste asa ceva sau chiar daca nu are nevoie)=xron
    -total=xxxron de aici incep alte discutii:

    #1 – caraie cand aude, da din colt in colt , dar pana la urma plateste-> felicitari ai scapat usor.
    #2- „pai nu am atata, ca vecinul lu prietenul lu colegul de la munca mia zis ca mai mult de: suma ta/3sau 4=? nu ma duce, ca daca stiam il aduceam pe ala,(sa nu te urci pe pereti?)dupa deliberari se pot intampla 2 lucruri:
    #2.1 iti da o suma de bani dar sigur nu toti „raman dator”, „ma achit data viitoare” etc…
    #2.2 ii acorzi o reducere de x% vezi ca tot nu are destul, mai reduci odata ,va potriviti la suma, iei bani, te faci ca ai uitat sa faci ceva la computer, de duci instalezi repede in spyware, mallware, spybot, keylogger sau un backdoor (o sa alegi pe loc, ca sigur o sa fii foarte nervos) si pleci. Dupa 1 sapt accesezi ii distrugi Windosul si garantat in 5 min. Te suna, si atunci ori o iei de la capat, ori ii zici ceva de masa, neamuri vii/morti si inchizi tel in timp ce il injuri dar cu un sentiment de fericire.

    Stiu ca am scris mult, dar am simtit nevoia sa ma descarc. Tot ce este mai sus mi s-a intamplat + alte cazuri mai „abracadabrante”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *