Bubble Shoot pentru Android


Jocul Bubble Shoot face parte dintr-un gen clasic şi deci sigur cunoscut. Pentru cei – puţini – care poate nu cunosc jocul, scopul este să tragem cu bile de diferite culori – indicând prin apăsare direcţia – în formaţiunile de bile colorate de pe ecran: atunci când se formează trei bile de aceeaşi culoare adiacente, acestea "se sparg". Dacă după dispariţia lor rămân bile "în aer", adică nu mai sunt conectate cu celelalte bile de pe ecran, acestea vor cădea. Avem două moduri de joc.

imagine

În modul Puzzle avem doar un ecran cu bile, dispuse în aranjamente simetrice, care la un anumit interval mai coboară cu un rând, nivelul fiind câştigat atunci când am eliminat toate bilele. În modul Arcade avem o formaţiune luuungă de bile, care coboară în mod constant. Aici nu e nevoie să eliminăm chiar toate bilele, ci să lovim la final bila specială, cu fulger, de pe ultimul rând. Dar până acolo avem ce elimina! Şi pierdem nivelul – dar îl putem relua – dacă bilele ajung la linia roşie din partea de jos a ecranului. Pe lângă bilele de culori obişnuite, vin şi unele speciale, care cele mai multe ne ajută: bile-curcubeu care se potrivesc cu orice culoare; bile-bombă care explodează când ating bilele de pe ecran; bile-ghiulea care trec ca-n brânză şi distrug toate bilele ce le stau în cale.

imagine imagine imagine

Avem însă şi bile-şmechere, care îşi schimbă culoarea după ce le lansăm. Şi între bilele de pe ecran sunt unele piese speciale: hexagonale, de culoarea lemnului sau a metalului, acestea din urmă neputând fi distruse de bilele-bombă; bule care se sparg atunci când sunt atinse de bile, unele dintre ele conţinând şi monede; bile care schimbă culoarea celei cu care am lovit-o şi a celor din jur; "găuri negre" care absorb bila cu care am tras şi grăbesc viteza cu care coboară celelalte bile. La fiecare nivel câştigăm: puncte pe eliminarea de bile; steluţe pe cât de bine ne-am descurcat la acel nivel; monede culese pe parcursul nivelului. Atunci când terminăm un nivel, se deblochează automat următorul; sau îl putem noi debloca, dar ne costă 50 de monede. În modul Puzzle avem două pachete de nivele, al doilea putând fi deblocat dacă am adunat la primul cel puţin 160 de steluţe. Succes!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *