JSFiddle: spaţiu de „joacă” pentru webmasteri


JSFiddle e un instrument interesant, pe care îl vor aprecia webmasterii, începători sau profesionişti. E ca un spaţiu de joacă (sau sandbox, cum l-ar înţelege unii mai bine) în care poţi să scrii rapid nişte secvenţe de cod pentru a le testa. Aşa după cum vedeţi mai jos, sunt implicit patru panouri: unul pentru codul HTML, altul pentru codul CSS, altul pentru codul JavaScript, în ultimul reflectându-se rezultatul. Din păcate nu automat, ci trebuie apăsat Run (sau combinaţia Ctrl-Enter).

imagine

Dar multe elemente sunt configurabile, inclusiv panourile. Apoi poţi să foloseşti biblioteci pentru jQuery, MooTools, Dojo, ExtJS şi altele. Poţi să îţi faci un cont pentru a salva codurile. Ţi se ataşează linkuri aşa că poţi da unui prieten să te descurce dintr-o problemă în care te-ai împotmolit. Sau să lucraţi împreună la o anumită provocare. Cine vrea webaplicaţia aproape, o poate instala ca extensie pentru Chrome. De reţină cu JSFiddle este încă în stadiul alpha, dar pentru mici teste greu de crezut că veţi întâmpina probleme.

Închei cu o demonstraţie a modului în care poţi insera într-un sit coduri scrise pe JSFiddle. Observaţi că puteţi vedea toate cele trei tipuri de cod (HTML, JavaScript şi CSS), precum şi rezultatul final.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *