Sharebar pentru WordPress


Unul dintre pluginurile populare pentru a adăuga o dimensiune socială sitului Dvs realizat cu WordPress (presupunând că tema folosită nu are deja aşa ceva) este Sharebar. Am avut mai mulţi prieteni care l-au dorit implementat în siturile lor, atraşi poate şi de faptul că “pluteşte” după tine în timp ce cobori în pagină. În plus pluginul, cu mici excepţie, depinzând de teme, merge din prima: instalat, activat şi gata. Atunci când nu are spaţiu să apară ca bară verticală plutitoare încearcă să se poziţioneze vertical, cu butoanele mici, dar aici nu mereu am avut rezultate bune.

imagine

Ce am apreciat la plugin este că are o arhitectură deschisă, aşa că se pot adăuga – relativ – uşor şi alte butoane. De exemplu am fost curios să văd dacă pot adăuga un buton pentru Google Plus. Evident, primul pas şi din păcate extra-plugin, este să apelaţi fişierul javascript plusone.js. Dacă nu vreţi să vă “murdăriţi” mâinile intrând în head.php, sau vreţi să fiţi mai generici (adică să puteţi reutiliza rapid codul dacă schimbaţi tema), reţineţi liniile de mai jos, de inserat în functions.php.

function google_plus_one_integration() {?>
<script type="text/javascript" src="http://apis.google.com/js/plusone.js"></script>
<?php}
add_action('wp_head', 'google_plus_one_integration');

În fine, revenind la Sharebar, la setările pluginului veţi vedea că puteţi activa sau dezactiva dintr-o listă de butoane (pur şi simplu bifaţă şi apoi jos de tot e o listă cu widh selected şi alegeţi acţiunea), dar şi că puteţi adăuga un nou buton. Ce trebuie pus, vedeţi în captura de mai sus. Pentru cine vrea să copieze codul, îl pun mai jos, pentru cele două butoane:

<g:plusone size="tall"></g:plusone>
<g:plusone size="small"></g:plusone>

Pe aceeaşi cale puteţi adăuga şi alte butoane pentru cine ştie ce reţele sociale neacoperite din start de Sharebar.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *