qBittorrent, alternativă la uTorrent


Micul dar puternicul µTorrent cam scade în popularitate. Ultimele încruntări de sprâncene au apărut de când are şi o versiune comercială pe lângă cea gratuită. Personal nu am nimic împotrivă şi chiar nu văd ce i-aş reproşa unui program excelent că încearcă să îşi facă şi un venit cu facilităţi suplimentare, nu pentru toţi necesare. Oricum, pe fondul acestor noi evoluţii unii caută alternative. Iar unii caută să le ofere, “clonând”. Este cazul aplicaţiei qBittorrent, care se declară făţiş alternativă la uTorrent… şi similarităţile sunt într-adevăr mari.

imagine

În primul rând interfaţa e destul de asemănătoare şi nu vei avea nevoie de timpi de acomodare. Cât priveşte traducerea în română, e… parţială şi peste tot foarte inspirată. Dacă vă întrebaţi de merge şi cu “magneţi” (cum face acum ThePirateBay trecerea), răspunsul e da! După instalare veţi putea să îl asociaţi atât cu torrenţii clasici (adică fişierele torrent), dar şi cu torrenţii tip magnet. În rest nu prea văd de ce aş lungi-o. Facilităţile de bază există, copiate cu o destul de mare fidelitate din uTorrent. Redarea parţială a fişierelor în curs de descărcare, posibilă în uTorrent, se spune că nu e suportată de qBittorrent, dar personal nu mă afectează. Descarcă? Descarcă! Atunci ţelul e atins.

PS: Şi totuşi, mai rămân fan uTorrent până când voi găsi personal lucruri care să mă deranjeze şi să îmi justifice migrarea pe o alternativă.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (7 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *