A sosit Windows 8 Consumer Preview


Windows 8 are un beta public pe care îl puteţi descărca de aici. Permiteţi-mi să citez din acest anunţ (traducând rapid): “Windows 8 Consumer Preview este tocmai ce spune numele – o pregustare a ce va să vină. Reprezintă o muncă încă în desfăşurare, iar unele lucruri se vor schimba până la versiunea finală. Aceasta înseamnă că veţi da de probleme şi erori. Unul din lucrurile minunate cu această ediţie beta este că ne dă şansa să strângem un număr imens de reacţii prin telemetrie, forumuri şi bloguri, pentru ca să fixăm ce e de fixat.” Clar? Clar!

imagine

Dacă sunteţi temerari, puteţi fie să descărcaţi un instalator, fie o imagine (ISO), şi se poate instala Windows 8 de exemplu lângă Windows 7. Cum îmi lipseşte timpul liber teribil, nu voi ajunge să fac aşa ceva prea rapid. Vă invit însă cu mare căldură să vedeţi articolul Cum se instalează Windows 8, al prietenilor de la 7Tutoriale.ro. Acolo găsiţi explicaţii mai detaliate şi puteţi folosi comentariile ca să întrebaţi despre una şi alta. Pentru că unii se întreabă care e diferenţa între developer preview şi consumer preview, citez ce am găsit la gHacks (dar acum nu mai traduc):

  • Windows Store – Microsoft has integrated a preview version of the Windows Store in the Consumer Preview version of Windows 8.
  • Cloud Support – Cloud services in the form of Skydrive have been integrated into Windows 8. This can be used to sync settings and files between devices efficiently.
  • Internet Explorer Platform Preview 5 – A new preview version of IE10 has been integrated into the beta.
  • Microsoft has completed the “user experience for touch, keyboard, and mouse” in this release.

Ce se cere ca să rulaţi Windows 8? Copiez din anunţul oficial:

  • 1 GHz or faster processor
  • 1 GB RAM (32-bit) or 2 GB RAM (64-bit)
  • 16 GB available hard disk space (32-bit) or 20 GB (64-bit)
  • DirectX 9 graphics device with WDDM 1.0 or higher driver
  • 1024 x 768 minimum screen resolution

Şi nişte filmuleţe ca să ştim la ce să ne aşteptăm. Ce mi-ar place să pot şi eu testa acum. Am să o fac când mi se mai eliberează programul… Dacă Dvs v-aţi instalat Windows 8 Consumer Preview, vă rog împărtăşiţi-ne opinia/experienţa.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (6 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

7 comentarii

  1. Gaby Grigore spune:

    Il am instalat de aseara deci va scriu acest comentariu chiar din Windows 8 Consumer Preview. Pentru cei interesati sa-l instaleze ca principal sistem de operare, le recomand sa ramana la Windows 7. Desi este o versiune imbunatatita, are inca bug-uri si unele programe nu ruleaza nefiind compatibile. E si normal. Multi producatori de software nu au apucat sa lanseze versiuni special pentru acest Windows.

    Plusuri si minusuri observate in acest timp de utilizare:
    + Booteaza extrem de rapid (poti deja naviga pe internet sau deschide un program deja in 6-7 secunde de la pornirea PC-ului)
    + TaskManager-ul cat si fereastra pentru copieri/mutari arata mult mai bine din punct de vedere estetic, oferind mai multe informatii despre respectiva operatiune cat si despre procesele, serviciile ce ruleaza in acel moment si chiar detalii despre programele din start-up
    + Cerintele sunt exact cele ale W7 sau chiar mai mici, ruland fluent si pe calculatoare mai slabe (unele programe se deschid sau se instaleaza vizibil mai repede fata de versiunea anterioara)
    + Versiunea Metro este una practica, foarte utila si intuitiva, avand aplicatii utile si la indemana (desi este recomandata pentru device-urile cu touchscreen poate fi folosita la fel de bine si cu un mouse si tastatura)
    + In afara de boot si instalarea propriu-zisa (eu am ales metoda dvd-ului) se face in maxim 10 min, deci destul de rapid
    – Sunt cazuri in care nu recunoaste anumite placi video, drivere si necesita putina munca in plus pentru instalarea unui driver compatibil (versiuni mai vechi de Vindows Vista sau Windows 7); eu m-am lovit de aceasta problema la recunoasterea unei placi video ATI Radeon X1550
    – Cum spuneam mai devreme, unele programe nu de instaleaza, deschid sau ruleaza cu erori (in special unele jocuri sau programe ce necesita drivere speciale sau placa video – cel putin de asta m-am lovit eu)
    – Unele programe se blocheaza fara motiv sau chiar in momentul instalarii

    Per asamblu, Windows 8 CP este o versiune imbunatatita de Windows 7, pentru cei care au la dispozitie un calculator de teste, meritand incercata. Tinand seama de stadiul inca de dezvoltare e normal sa va intalniti cu erori, incompatibilitati sau diverse bug-uri. Sunt sigur ca se vor mai face destul de multe modificari astfel incat versiunea finala sa fie mult mai buna decat apreciatul Windows 7 (si pe bune dreptate).

    Multumesc pentru rabdare celor ce au citit comentariul si sper ca informatiile sa va fie de folos, mai ales celor curiosi si dornici sa testeze aceasta versiune. O zi buna va doresc.

  2. radu.capan spune:

    Super multumim pentru impartasirea experientei.

  3. Val spune:

    Doresc sa mai adaug si eu cateva lucruri pe care le-am descoperit.

    Poate sunt descrise undeva pe net, dar nu am stat sa le caut, so… le ofer ca atare. Am instalat beta-ul pe un Dell Inspiron, varianta pe 32 de biti.

    1. Pentru a accesa meniul cu aplicatii, fostul START and so on va poate fi de ajutor tasta cu „Windows”. Cand aveti fereastra cu apps „metro style” click dreapta in afara meniurilor si in stanga veti avea all apps. Asta mi s-a parut singura modalitate de a vedea programele instalate…

    2. Daca folositi contul live si de la crearea lui ati schimbat parola cu una mai mare de 16 caractere, cazul meu „nefericit”, veti constata ca nu va puteti loga dupa un restart. Initial mi-a acceptat contul, mail & pass, dar nu m-am mai putut loga ulterior.

    Imi place integrarea cu SkyDrive, dar in afara de „Alt+F4” nu am prea fost altfel inspirat sa inchid un program, navigarea printre ele efectuandu-se cu Alt+Tab. Nu am regasit efectul „Win+Tab” din Windows 7.

    Cam atat. :)

  4. Cristi spune:

    Primului „impact” pe care il ai imediat ce ai terminat de instalat sistemul este mult mai puternic decat cel avut la trecerea de la XP la Vista. Spun asta avand ca background aproape toata seria de Windows-uri, incepand cu 3.1. Este altceva, ca design – insa nu acest lucru face diferenta, ci structurarea informatiei. Poate daca nu as fi vazut sigla Windows, m-as fi gandit imediat la sistemul propus de Google cu toate informatiile si setarile personale asign-ate unui cont de mail. Noul Windows merge pe aceleasi principii, un cont de hotmail ingloband de acum toate datele, setarile, muzica sau fotografiile personale. Ca si la un telefon cu Android, cand instalezi Windows-ul, iti treci adresa de e-mail… si gata, ai totul setat. Daca pana in acest punct multi or sa zica ca Microsoft a copiat fara jena de la Google, scormonind in setari vei constata ca iti poti adauga foarte bine si contul de Gmail cu tot cu mesaje, persoane sau calendar, ce se vor sincroniza in modul cel mai natural cu putinta cu setarile sistemului… Nu vreau s-o dau pe conspiratie, desi in acest sistem apari in cel mai bun caz doar in chiloti in fata acestor giganti Microsoft si Google, insa totul este atat de facil si simplist incat te intrebi ce anume se urmareste. Daca nu m-am exprimat prea clar, ganditi-va la o adresa de e-mail ca la un dosar personal extrem de intruziv. In acest context nu m-ar mira ca la un moment dat Windows-ul sa fie gratuit – informatiile obtinute de la utilizator valorand mai mult decat softul in sine. Concluzia este simpla: Google + Microsoft vs. restul, in lupta pentru controlul internetului.

  5. jürgen.toth spune:

    Ce asemănare izbitoare, să sperăm că Windows 8 învaţă din greşelile altora :): https://plus.google.com/photos/111820616155057958566/albums/5730227850140934993/5730227853113430386


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *