Închiderea aplicaţiilor din memoria iPhone-ului


Pentru un utilizator de calculator (fie el Windows, Linux sau Mac), cred că o mare provocare când trece pe sisteme de operare gândite pentru smartphone-uri este lipsa x-ului din colţ pe care să îl apeşi ca să închizi aplicaţia curentă. Da, unele aplicaţii au cale de ieşire din ele, dar multe nu. Iar pentru un utilizator de iPhone este cred mai confuz, cu acel unic buton care te scoate din aplicaţie… dar nu o închide! Aplicaţiile continuă să ocupe memorie şi la multe poţi reveni în starea în care le-ai lăsat, dacă ştii cum. Lipseşte un Alt+Tab să comuţi între ele, nu?

imagine imagine

Ei bine, o bară de aplicaţii există, dar e cumva ascunsă. Secretul constă în a urma câţiva paşi:

  • apăsaţi de două ori rapid pe butonul Home al telefonului – veţi vedea bara cu aplicaţiile din memorie ca în prima captură de mai sus.
  • apăsaţi prelung pe oricare dintre iconiţele prezente acolo (dacă aţi lansat ceva anterior, vor fi ceva iconiţe acolo – dacă e gol înseamnă că nu aveţi nici o aplicaţie în memorie)
  • iconiţele vor avea un cerculeţ roşu pentru închidere – apăsaţi acolo şi gata, au dispărut din memorie! au fost închise cu adevărat
  • nu uitaţi să derulaţi spre dreapta, dacă aţi lansat multe, multe aplicaţii
  • ah, şi dacă nu închideţi ci apăsaţi o iconiţă de acolo, se va redeschide aplicaţia respectivă

OK. Deci acum ştiu să le închid :) . E vremea să deschid atunci… evident că am să o iau cu jocurile, căci sunt câteva care mi-au plăcut mult.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (6 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. Viorel spune:

    Buna seara! O problema! Cum inchid programele din bara la IOS 7? Apas… Se deschide programul!!! Multumesc si o seara placuta!

  2. radu.capan spune:

    Prin ridicare în sus. Se trage cu degetul în sus.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *