Scufundaţi flote pe iOS şi Android


Dacă tot am vorbit recent de maroco, să mai vedem un joc din copilărie… dar care cred, sper, că mai rezistă şi astăzi între copii. Nu ştiu să aibă un nume consacrat, dar în esenţă cei doi jucători îşi desenează într-un dreptunghi un număr de nave sau de avioane şi apoi “trag” indicând un anume careu (A2, G4… ca la şah). Câştigă cel care distruge toate navele/avioanele duşmanului. Cred că am surprins ideea şi v-aţi amintit de jocul la care mă refer. Sub iOS l-am regăsit botezat WarShips, dar desigur că mai sunt şi alte variante.

imagine imagine

După cum vedeţi în prima captură, avem cinci nave, de lungimi diferite, pe care le amplasăm în apă :) la începutul jocului. Apoi începem bombardamentul: împotriva unui jucător uman sau a jocului însuşi. Dacă am nimerit, ca în jocul original, mai avem voie să mai tragem suplimentar. Vedem desigur şi când se trage în noi, dar şi situaţia inamicului din perspectiva noastră (adică unde am tras şi unde am reuşit ceva). Pentru Android am găsit ceva similar: Naval Clash (cu o versiune comercială: Naval Clash Admiral Edition). L-am testat şi e destul de asemănător. Am sesizat că nu poţi să lipeşti două nave, lucru posibil însă în WarShips. Şi da, jocul e pe modul portait şi nu lanscape (dacă mi se permite să împrumut exprimările a la MS Word). În rest similar.

imagine imagine 

PS: Dacă ştiţi versiuni mai reuşite pentru acest joc tradiţional, fie pentru iOS, fie pentru Android, spuneţi-le în comentarii.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. jürgen.toth spune:

    O interesantă şi palpitantă variaţiune pentru Android este Air Tactics: https://play.google.com/store/apps/details?id=airtactics.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *