Din nou despre convertirea unităţilor de măsură


Hai să recapitulăm: despre convertirea unităţilor de măsură am scris prima oară într-un articol din 2004, aici (acum opt ani!). Apoi în 2006, aici, pomeneam în plus Converber, dar doar în treacăt, pentru că subiectul era soluţiile online. Apoi iar un program în 2007, aici, şi un sit în 2008, aici. Partea istorică încheiată. Revenim la 2006, când era amintit Converber, cu trimitere spre un director de programe ce azi nu mai există pe CNet.ro. Link în aer, aiurea… Şi poate dacă nu era SnapFiles nu îmi aminteam de acest program.

imagine

Am constatat astfel că – faţă de 2006 – programul nu a fost abandonat, versiunea ultimă – în momentul când scriu eu acest text – fiind 2.3.1 de acum un an, adică din 2011. Programul are interfaţa tradusă şi în română, dar nu complet (adică traducerea e pentru o versiune mai veche). În sine programul e destul de uşor de utilizat, de intuitiv. Probabil faptul că are atât de multe opţiuni de unităţi de măsură va părea “zăpăcificant”, dar sunt trei lucruri care ne ajută:

  1. dacă sunteţi în lista unităţilor de măsură începeţi să scrieţi meter şi veţi ajunge la respectiva unitate de măsură
  2. sau apelaţi la butonul cu lupă pentru căutare, iar lista se va “subţia” la ce se potriveşte căutării
  3. sau, în fine, din meniul Categorie alegeţi ce vă interesează: de exemplu Area şi vor rămâne doar unităţile de măsură legate de arie

Mai sunt două butoane interesante, chiar dacă imaginea nu e cea mai sugestivă: coşul gol e pentru a lăsa doar unităţile de măsură comune (răspândite), pe când următorul e pentru afişarea tuturor. Programul are şi o fereastră de configurări, dar mai multe descoperiţi singuri: programul are variantă ce nu cere instalare (doar despachetare), deci îl puteţi avea funcţional în câteva secunde.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *