Tiny Heroes pentru iOS


Tiny Heroes pare a fi pe moment disponibil doar pentru iOS, dar poate îi va veni cândva vremea şi pentru Android. Când am citit că e din familia Tower Defence m-am gândit că e o clonă oarecare, dar după câteva minute m-a prins: în mod clar are şi ceva original! Mă rog, ideea în sine e aceeaşi, adică apărarea unei ţinte finale, tu având de amplasat apărări pe drum – însă universul construit e original. Astfel în locul turnurilor care trag cu diverse (gloanţe, foc, gheaţă ş.a.) aici avem o listă mai neaşteptată.

imagine

Da, da, arcurile cu săgeţi sunt poate banale, dar avem ţepuşe ce ies din sol, roţi zimţate ce ies din pereţi şi tot felul de metode – medievale – de luptă. În loc de bani avem o mana regenerabilă. Grafica este deosebit de simpatică… şi când o să vă prindă mai bine veţi ajunge la pachete suplimentare care costă. Oricum, până acolo sunt ceva ore de distracţie. Şi dacă chiar vă place veţi scoate un dolar pe câte o suită nouă de niveluri, mai provocatoare. Următorul clip, plictisitor de lung, arată momente din joc, deci vedeţi-l, pe sărite.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *