Mobello: pentru aplicaţii mobile


Dacă semnalez Mobello recunosc că e mai mult ca o atragere de atenţie: staţi cu ochii pe acest proiect pentru că ar putea da roade bune. Nu vreau să spun că proiectul nu este imediat utilizabil, dar trebuie să previn din start că parte din documentaţie este în… coreeană, şi chiar şi în partea de aplicaţie mai găsim câte una alta în coreeană, dar e drept că la cod totul e editabil. Şi acum lămurirea: în timp ce avem un framework pentru interfeţe de aplicaţii mobile (mai sunt cu zecile), Mobello străluceşte prin adăugarea unei aplicaţii, Mobello Studio, care să îţi uşureze viaţa.

imagine

Avem deci pe de o parte Mobello.js, care se laudă cu peste 20 de elemente de interfaţă (adică butoane, bare de instrumente, liste şi altele, cele mai uzitate), precum şi un program ce îţi permite să structurezi mai rapid o aplicaţie mobilă: pur şi simplu tragi cu mouse-ul componentele, le configurezi, de la aspect la (inter)acţiune. Acum admit că nu ştiu eu prea multe în acest domeniu :) dar mi-e clar că Mobello Studio e cumva construit a la Eclipse. Şi în timp ce partea cu “pictarea” aplicaţiei e superbă şi utilă, admit că partea de finalizare mi-e complet necunoscută. Am văzut că îţi simulează rularea aplicaţiei pe iPhone, de exemplu, dar ultimul pas, de exportare, generare sau cum i se spune, nu l-am găsit explicat. Probabil pentru Android i se poate “lipi” pluginul oficial, pentru a genera APK-uri. Pentru iOS însă mă îndoiesc că există ceva (contraziceţi-mă, vă rog, dacă ştiţi că există ceva soluţie pentru Windows-işti).

imagine

Oricum, cine ştie, ştie, şi va pricepe mai mult decât mine. Eu am să mai revin la acest proiect doar când se perie mai bine de coreeană.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *