Slider-e pentru WordPress (şi nu numai)


Unul dintre elementele clasice pentru temele WordPress comerciale îl reprezintă slider-ele. Dacă are slider şi e gratuită, atunci i se spune (uneori pe drept, alteori pe nedrept) “de calitate premium”. Dar uite că mai orice temă poate să aibă slider cu ajutorul unui plugin interesant numit SPD Shortcode Slider. Şi chiar ieri a fost actualizat pentru WordPress 3.4.1: să sperăm că autorul îl va menţine mereu la zi. Dacă mergeţi aici veţi vedea toate cele cinci tipuri de slider-e oferite de acest plugin, primul fiind ilustrat mai jos.

imagine

Trebuie spus că folosirea pluginului nu e chiar floare la ureche. Aşa cum v-aţi aştepta, pentru imagini pluginul se foloseşte de imaginile asociate articolelor. Poate că folosiţi aşa ceva… dacă nu, atunci vă ajută Auto Post Thumbnail să aveţi asociată prima imagine automat ca imaginea articolului. Dar apare şi problema dimensiunilor, pentru că evident slider-ul are nevoie de imagini mari. În acest caz puteţi apela la Regenerate Thumbnails pentru a regenera dimensiunile dorite pentru imaginile existente. În fine, pluginul are o pagină de explicaţii lungă ca o zi de post, dar aceasta tocmai pentru că este flexibil şi îl poţi configura cam cum doreşti. Pentru un computerist cu ceva experienţă în WordPress şi PHP va fi relativ uşor. Pentru ceilalţi: chineză.

Dar dacă tot vorbim de slider-e, aş aminti un articol de săptămâna aceasta de pe DJDesignerLab: 20 Beautiful jQuery Image Sliders. Atenţie: unele propuneri sunt comerciale! Am regăsit şi unele despre care am scris în trecut (precum excelentul Slidorion), dar evident şi multe noi (precum Quake Slider). Evident, cu ceva muncă orice slider jQuery poate fi încorporat într-un sit WordPress. Sau folosi în orice alte situri, webaplicaţii.

imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *