MS Office 2013: noua generaţie


Microsoft a terminat deja Windows 8 (există versiunea RTM), iar acum pregăteşte noua generaţie de aplicaţii Office. Ar fi versiunea 15, dar aplicaţiile apar notate cu 2013, deci aşa îi vom zice. Pentru a porni la drum trebuie să aveţi Windows 7 sau 8, şi respectiv să mergeţi aici. În această etapă, de preview, este gratuit, deci… profitaţi. Desigur, cei care au un interes. Pentru mine interesul a fost să văd cu ce noutăţi vine. Iar pe moment am depistat câteva, dincolo de interfaţă… dar voi reveni cu ele.

imagine

Despre instalare: totul a decurs lin, cu o maaare nemulţumire din punctul meu de vedere – nu poţi alege unde să se instaleze. Aveam C-ul destul de ocupat aşa că aş fi preferat să fiu întrebat. Dar trecem peste aceasta. Aparent se instalează în câteva secunde, după care începe de fapt descărcarea şi instalarea “în spate”, timp în care ţi se spune că “poţi folosi Office acum – dar mai stai online până mai finalizăm una alta” (în traducere: abia acum instalăm, stai calm să terminăm totul). Oricum, am avut Office-ul foarte rapid instalat, în paralel cu Office 2010 pe care îl folosesc. Iată clipul de prezentare. De fapt două clipuri de prezentare.

Desigur, sunt curios să îl văd cum se mişcă… Pe moment pot spune doar că mă deranjează scrierea cu majuscule a numelor taburilor (o decizie care poate va fi corectată până la versiunea finală) şi că, evident, e aliniat la look-ul adus de Windows 8 (sper să reţin: nu mai spunem stilul vizual Metro, ci stilul vizual Windows 8 – datorită unor probleme de drepturi de autor).

PS: Acum am sesizat că MS Office 2013 s-a asociat automat cu fişierele tipice, dar mi-ar fi plăcut să mă întrebe, dat fiind că tot pe MS Office 2010 aş dori să mă bazez în continuare. Important: eu nu am găsit cale de a reasocia fişiere cu versiunea 2010… şi nici pe net nu am găsit (încă) o soluţie. Metodele clasice nu merg.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (5 evaluări, media: 4,80 din 5)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. pety spune:

    L-am instalat in urma cu o saptamana. L-am dezinstalat dupa vreo doua zile. Pentru mine este o mare dezamagire. Poate se mai ieftineste Office 2010 Home and Student, odata cu aparitia lui 2013.

  2. radu.capan spune:

    Mie îmi plac unele lucruri foarte mult în MS Office 2013. Săptămâna aceasta vor apărea câteva articole pe această temă. Dar nu neg că unora şi Office 2003/2007/2010 poate fi suficient.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *