Testarea versiunii noi de Office Web Apps


Vă amintiţi de articolul meu de săptămâna trecută MS Office 2013: corectorul e gratuit (oare cât timp?)? Un prieten mi-a semnalat că paralelismul MS Office desktop <–> online merge mai departe şi la capitolul diacritice. Cu alte cuvinte noua versiune de Office Web Apps nu mai recunoaşte şarpe ci doar șarpe (îi mulţumesc lui Raimi care mi-a semnalat interesantul articol Căciuliţă, coif, virguliţă). Of, of… dar nu e nimeni obligat să treacă la noua versiune. Oricum, mi s-a părut important să vă semnalez linkul https://skydrive.live.com/P.mvc#!/OfficeBetaOptions.

imagine

Acest link vă permite să optaţi Dvs – şi nu Microsoft pentru Dvs – între versiunea nouă şi cea veche. Nu ştiu să vă spun diferenţe practice între versiuni… doar că noua versiune e mai strictă la capitolul diacritice. Dar revenind la captura de mai sus iată încă un pont util: vedeţi acolo Formate de fişier Office? Dacă frecvent schimbaţi fişiere pe care le creaţi online cu persoane ce folosesc alte pachete de Office, poate chiar Libre Office, atunci mergeţi acolo şi mutaţi pe Format OpenDocument şi aţi rezolvat problema.

imagine

Cam atât! Pentru cei care folosesc diacriticele “corecte” semnalarea de faţă e utilă pentru a trece pe noua versiune de aplicaţii online pentru Office. Pentru cei – ca mine – care folosesc diacriticele “incorecte” informaţiile de mai sus permit rămânerea la versiunea veche-dar-bună.

PS: Aşa, de final, pentru mulţi, foarte mulţi, versiunea online de MS Office poate fi arhi-suficientă. Când ai nevoi de editare mai speciale… atunci da, pachetul MS Office e poate necesar (sunt însă şi alternative gratuite). Cu versiunea online poţi însă lejer deschide fişiere Word, citi, realiza multe lucruri care sunt frecvent necesare.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. Raimi spune:

    „Căciuliţă, coif, virguliţă” e unul din acele texte care merita listat si avut in biblio’ :) .


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *