Găsirea fonturilor cu diacritice între fonturile web Google


Avem noi românii o “cruce” cu diacriticele… şi trebuie să o ducem. Tot mai multe proiecte folosesc fonturile web Google, dar din păcate nu toate au semnele de care avem noi trebuinţă. Dar nu totul se reduce la web: eu am folosit uneori fonturi web Google instalându-le în Windows pentru unele necesităţi. Vă propun în continuare câteva sfaturi pentru depistarea fonturilor cu diacritice. Unele vor părea descoperirea apei calde, dar sper să aflaţi şi câteva lucruri noi. Să începem: mai întâi din lista din dreapta, de sub Script, alegem Latin Extended.

imagine

Deja vom sesiza că numărul scris în colţul stânga-sus a scăzut. Următorul pas va fi să scriem în căsuţa Preview Text un text în care să apară diacriticele. Eu am pus ŞSŢTĂÎÂAşsţtăîâa (dar puteţi apela la pangrama românească perfectă). Am pus ŞSŢT pentru că sare imediat în ochi dacă reprezentarea face parte din font sau nu. Observaţi – primul exemplu de sus – că uneori putem vedea Ş, dar nu seamănă cu restul fontului. Similar pentru ă în acelaşi exemplu de sus. Mai jos vedeţi două exemple în care diacriticele apar ok. Ca măsură suplimentară de siguranţă daţi click în stânga şi pe Show all styles: s-ar putea să aveţi surpriza să vedeţi că stilul îngroşat nu are diacritice… sau cine ştie ce altceva. Ce fonturi v-au plăcut daţi click pe Add to Collection. Şi tot aşa, strângând câte v-au plăcut.

imagine

Tot “colecţionând” veţi vedea în banda albastră de joc cum se adaugă.

imagine

Click pe Review pentru a mai arunca o privire asupra fonturilor alese. Vedeţi că sunt mai multe taburi de interes. De exemplu de la Specimen veţi putea să vedeţi fontul la diverse mărimi. De la Styles puteţi vedea variaţiile de stiluri (ex: Metamorphous şi Amarante nu au… în schimb Alegreya are şi bold şi italic). Test Drive le închipuie într-o pagină, unele pentru textele de conţinut, altele pentru titluri. Puteţi şi studia Character Set – setul de caractere pentru fiecare font în parte, dar şi Compare – compara.

imagine

Dacă selecţia făcută vă place, nu uitaţi să daţi Bookmark your Collection. Un exemplu de semn de carte aici. Nu mai rămâne decât să le folosiţi:

  • Use pe banda albastră pentru a le folosi în proiecte web (debifaţi fonturile şi stilurile care nu vă trebuiesc)
  • Download your Collection dacă doriţi să le folosiţi pe calculator, nu pe web

Şi la final o ultimă facilitate ce nu are legătură cu diacriticele dar poate fi utilă. Eu nu am sesizat decât recent tabul Poster. Selectând un grup de fonturi puteţi da click pe acest tab şi veţi avea o listă de previzualizare cu respectivele fonturi, textele scrise fiind chiar numele fonturilor. Mi-ar fi plăcut să fie opţiune şi pentru a alege tu textul (urmând ca fontul să îl deduci poate la click), dar pe moment nu aşa merg treburile. Oricum, îţi dă o viziune frumoasă despre fonturile disponibile.

imagine

Lista fonturilor web Google ce suportă diacritice creşte constant, ceea ce e îmbucurător. Să sperăm la cât mai multe şi de cât mai mare calitate.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (10 evaluări, media: 4,90 din 5)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. Marius spune:

    Mulţumim, Radu!

  2. jazz spune:

    Eu am ajuns la concluzia ca fonturile gratuite sunt varza, chiar si fara sa tin cont de diacritice, si ca nu merita folosite.
    Din fericire, de la Microsoft Office 2007 incoace avem Calibri si Cambria, doua fonturi excelente, care au si diacritice.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *