De la pagini web la aplicaţii pentru mobile şi tablete


Calea e scurtă. Repet: de la pagini web la aplicaţii pentru mobile şi tablete calea e scurtă. Am detaliat paşii acum un an în cele trei articole, şi Eclipse rămâne pentru mine calea principală pentru generarea de APK-uri (pentru că moment am scris aplicaţii doar pentru Android). Însă de câteva luni mă mai bucur de un prieten de nădejde: Adobe PhoneGap Build. În ciuda numelui, nu aveţi nevoie nici de vreun scump produs Adobe, nici de PhoneGap. Cel puţin nu pentru chestiuni elementare. Şi am să mă explic.

imagine

Deci: ce face acest instrument web minunat? Ceea ce am spus deja: îi poţi da o arhivă cu nişte pagini HTML (evident HTML5, cu CSS3 şi JavaScript, după nevoi) şi după câteva secunde să descarci o aplicaţie făcută din acea arhivă, o aplicaţie în mai multe variante: pentru iOS, Android, dar şi alte platforme mai puţin faimoase. Un minisit (bine scris, evident cu design adaptiv) poate deveni în câteva secunde o aplicaţie. Gata de publicat? Ei bine, aproape. Teoretic da. Practic pentru publicare în magazinele oficiale trebuie să “semnezi” aplicaţiile, cu cheie de developer, iar în cazul Apple te cam costă (anual… la Google e o singură dată taxa şi mult, mult mai mică). Dar eu rămân la partea de teste: această aplicaţie Adobe & PhoneGap, fără a te lega de produsele lor, îţi permit să testezi cu uşurinţă cum ar arăta o webaplicaţie ca aplicaţie pentru mobile. Eu unul abia în etapa finală intru în Eclipse şi fac toţi paşii ceruţi. Cât doresc doar să testez, folosesc această webaplicaţie.

imagine

În cazul strict Android, pentru a-ţi testa aplicaţiile pe propriul telefon/tabletă (sau pe oricare altul) nu e nevoie de “semnare”, ci doar instalarea ei prin dezactivarea protecţiei de “sursă sigură”. Regret enorm că pentru iOS nu poate fi cât de cât similar. Aş fi fost foarte curios să văd sub iOS câteva webaplicaţii făcute de mine ca aplicaţii mobile pentru Android. Poate cândva…

Concluzionând: dacă ştiţi face o pagină HTML (ca lumea), atunci ştiţi şi să faceţi aplicaţii pentru mobile. Desigur, exagerez (sau mai bine spus simplific), dar aţi prins ideea.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *