Happy Jump/Fall pentru Android şi iOS


Cred că Doodle Jump, chiar dacă e joc comercial, este cunoscut de mulţi (o versiune online cam primitivă este aici). Desigur că de-a lungul timpului a născut multe clone, iar una este Happy Jump, pe care o găsim gratuit şi pentru Android şi pentru iOS. Nu vreau să spun că Doodle Jump ar fi pentru adulţi 😉 dar în mod clar grafica de la Happy Jump recomandă jocul pentru cei mici. Există şi oarecare mici variaţiuni (dincolo de temă) faţă de “original”, ceea ce e bine venit. Desigur, motivaţia să tot reiei nu o vor găsi toţi, dar de relaxare, de pierdut vremea câteva minute, merge.

imagine imagine imagine

Şi dacă v-aţi săturat să tot urcaţi spre albastrul infinit, o puteţi lua în direcţia opusă cu Happy Fall, tot gratuit şi pentru Android şi pentru iOS. Dacă pentru iOS debutul a fost HappyFall, pentru Android a fost mai întâi Happy Jump şi abia apoi Happy Fall. Îmi aminteşte de mult mai elegantul Fall Down: Elemental pentru iOS, dar, din nou, Happy Fall are o grafică mai potrivită pentru copii, şi strângând puncte putem cumpăra eroi noi. Ce mai: ambele jocuri o bucură pe fetiţa mea mai mică. Prea multe jocuri pe care le-am găsit nu îi mai sunt accesibile după câteva minute. În schimb Happy Jump/Fall îi oferă relaxare mult timp.

imagine imagine imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *