Freeze! (şi Contre Jour) pentru iOS şi Android


Nu mă entuziasmez foarte des la jocurile pentru smartphone-uri şi/sau tablete, dar Freeze! m-a prins. Îl găsiţi aici pentru Android, respectiv aici pentru iOS. Povestea jocului e relatată în clipul pe care îl veţi vedea mai jos, dar să vedem cum se joacă: nivel de nivel avem un fel de lume în care eroul-ochi trebuie să ajungă la portalul de ieşire. Pentru aceasta rotim lumea, având grijă să nu dăm cu ochiul de ţepi sau de orice îl poate omorî. Îţi trebuie ceva îndemânare ca să roteşti suficient de lent să nu o ia aiurea, dar şi rapid când sunt situaţii ce cer sincronizare perfectă.

imagine imagine imagine

Dar de unde titlul de Freeze? Ei bine, la unele niveluri avem un buton de îngheţare, foarte-foarte-foarte util. Acesta îngheaţă doar eroul nu şi restul lumii. Aşa că putem să întoarcem lumea cum vrem, iar ochiul rămâne acolo. Când apăsăm din nou butonul, eroul cade pe direcţia gravitaţiei. Nivelurile simple se termină rapid şi apar provocările. De la arhitecturi ciudate la duşmani sau trape ce trebuie deschise într-o anumită ordine. Ce mai: l-aş tot juca, dar timp nu am. Când prind o fereastră liberă mai biruiesc 1-2 niveluri…

Grafica alb-negru mi-a amintit de alt joc: Contre Jour – aici pentru Android şi aici pentru iOS. Acesta nu este gratuit, aşa că pe moment nu l-am testat, dar pare cumva similar, chiar dacă stilul de joc este altul. Avem tot un erou-ochi 😉 şi tot de dus spre o ieşire tip portal. Doar că acum nu rotim lumea ci, apăsând ici-colo, deformăm “relieful” şi îl agăţăm ca să zburde ca Tarzan cu lianele. Poate cândva îl voi cumpăra…


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *