Tastaturi externe pentru Android şi… diacriticele (II)


Am lămurit în articolul anterior ce soluţii avem pentru a conecta o tastatură externă unei tablete cu Android. Apare însă marea problemă: în Windows schimb cu uşurinţă configuraţia tastelor şi imediat când apăs pe [ îmi apare ă, iar dacă apăs pe ; îmi apare ş. Dar sub Android? Am găsit în cele din urmă soluţia: External Keyboard Helper Pro. Înainte să mă reped să scot 10 lei din buzunar (de fapt de pe card), am încercat varianta demo. Aceasta merge perfect… excepţie că apăsând spaţiu îţi inserează un text de reclamă. Dar măcar poţi testa minunea.

imagine

Şi da, e o minune… nu doar pentru română ci şi pentru alte limbi suportate de aplicaţie. În pagina aplicaţiei din Google Play puteţi vedea câte limbi acoperă. Eu desigur, după cum se vede în captura de mai jos, am pus româna. Avem trei variante, ca în Windows: Legacy, Programmer şi Standard… din păcate fanii diacriticelor “greşite” (cum sunt eu) vor descoperi că atât Legacy cât şi Standard folosesc diacriticele “corecte”. Asta e… Poate problema se va rezolva cândva. Pot supravieţui şi cu diacriticele “corecte”.

imagine

Oricum, ţinând cont că uneori avem nevoie de parantezele drepte, de punct şi virgulă şi altele ocupate de diacritice, este bine să vă adăuga o tastatură secundară (evident că nu fizic :) ) unde eu am pus English (US) dar probabil foarte bine putea să fie Romanian (Programmer). Poţi să alegi cu ce să se schimbe tastatura: eu am optat pentru Alt+Spaţiu. Mi-ar fi plăcut să fie Alt+Shift ca în Windows, dar nu e… Concluzia? Pot rapid comuta între tastaturi şi am, ca în Windows, şi diacriticele şi caracterele pe care diacriticele le substituie de regulă pe tastatură. Ce ai putea dori mai mult?

imagine

Închei cu o captură unde se văd diacriticele. De asemenea, când scriu, în banda de jos apare o iconiţă de tastatură: de acolo pot comuta între diversele tastaturi pe care le am deja instalate. Şi uite aşa un vis mi s-a împlinit: dacă am de scris texte lungi pe o tabletă, o pot face cu o tastatură “normală”, fără să pierd aspectul diacriticelor. Costă 10 lei, dar pentru mine a meritat.

imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. porcelin spune:

    Salut.
    Testez si eu aplicatia prezentata dar nu reusesc sub nicio forma sa dau de „Ţ”. ce tasta ii corespunde de pe tastatura normala?
    Mersi.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *