Poziţii moderne de şedere


Articolul Sitting is killing you, publicat la mijlocul anului trecut, a adunat între timp câteva sute de accesări, ceea ce mă face să cred că a trezit un oarecare interes, probabil că a atins şi un nerv de actualitate, mai ales în rândul celor care de voie sau de nevoie lucrează în mod îndelungat în poziţia de şedere. Sunt sigur că mulţi ar evita cu mare plăcere efectele şederii prelungite asupra sănătăţii corporale. Însă siguranţa locului de muncă sau chiar obişnuinţa la comoditate sunt în realitate o piedică serioasă.

imagine

Tocmai de aceea ar fi interesant de văzut câte moduri şi poziţii de şedere sunt posibile într-un caz anume. Căci cel puţin schimbarea regulată a poziţiei de şedere este foarte, foarte benefică. Steelcase, o agenţie de design pentru mobilier de birotică, a efectuat un studiu în 11 ţări, intervievând 2000 de participanţi cu privire la poziţiile lor în timpul lucrului la birou. Concluzia finală a fost că mijloacele moderne de lucru, adică echipamentul electronic folosit, fie calculatorul, fie tableta sau smartphone-ul, ne influenţează semnificativ modul de şedere. Astfel s-au cristalizat şi nouă poziţii de relaxare în timpul lucrului la birou. Dar atenţie, captura de mai sus poate fi interpretată şi greşit, ca de exemplu după motto-ul „Aşa cum stăm, aşa lucrăm!” :)

Următorul videoclip (da, este de fapt un videoclip publicitar) redă datele studiului precum şi un mod (scump, dar sănătos) de rezolvare a problemei:


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *