Wunderlist: altă viaţă


Am scris prima oară despre Wunderlist aici, în prima zi a anului 2011. După trei ani Wunderlist există şi este tot mai bun. În fapt eu m-am îndrăgostit de Wunderlist undeva prin noiembrie. Şi aceasta – evident – pentru că mi l-am instalat pe telefonul meu cu Android şi mi-a devenit o secretară excepţională. În primul rând mă ajută să îmi notez sarcinile şi să pun alarme la ele. Uneori doar îmi verifică memoria, pentru că până sună alarma sarcina este gata, dar alteori m-a salvat de la uitare.

imagine

Şi mă mai ajută la ceva foarte mult: la cumpărături. Ca unul atent la bani, m-a enervat mult timp că mă uitam la kilogramul de zahăr (înlocuiţi cu orice altceva) şi începeam să mă întreb: oare în magazinul aceste a cel mai ieftin? Uneori nu îmi merită drumul până la un super-magazin… alteori da. Dar când? Ei bine, am început să îmi notez preţurile la cele mai comune cumpărături. Acum când intru într-un magazin pot verifica uşor: „ah, preţul aici este bun!” sau „uh, mai bine amân cumpărătura aceasta până ajung la super-magazin”. Captura pe care o vedeţi mai jos nu este de pe telefonul meu ci de pe varianta online: şi asta e beton! Pot lucra lejer de la tastatura laptopului să notez tot ce îmi doresc şi evident se sincronizează cu telefonul.

imagine

Mai mult: mi-am „corupt” soţia să îşi instaleze aplicaţia şi pe telefonul ei, folosind acelaşi cont pe Wunderlist. Acum dacă vizăm aceeaşi cumpărătură ne asigurăm că datele sunt sincronizate şi ştim dacă celălalt a făcut cumpărătura sau nu. Vă garantez că Wunderlist nu m-a plătit să simulez entuziasmul. Am cont gratuit (există şi conturi plătite pe Wunderlist, dar pentru utilizare casnică merge şi contul gratuit). Chiar sunt entuziasmat de această aplicaţie şi mă folosesc de ea de mai multe ori pe săptămână.

O găsiţi aici pentru Android, aici pentru iOS şi aici ca extensie pentru Chrome. Există şi programe pentru Windows şi Mac. Vă las cu un clip de prezentare dar subliniind că majoritatea facilităţilor din clip sunt ataşate conturilor premium, plătite. În contul gratuit poţi avea categorii, liste de făcut, alarme, descrieri… suficient pentru mine. Pentru alţii poate fi necesar un cont pro.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *