Ce aţi zice de un Windows 8 pentru tastatură+mouse?


Cam aşa sună – absurd, nu? – întrebarea pe care pare a şi-o pune Microsoft (vedeţi clipul). Nemulţumirea multora este că Windows 8 nu e pentru cei cu tastatură şi mouse, şi în fapt mulţi trăiesc cu astfel de mituri exagerate (subliniez: exagerate). Adevărul este ca de obicei pe la mijloc: Windows 8 poate fi folosit cu succes şi cu tastatură+mouse, dar în anumite părţi ceva mai dificil decât ar fi normal. Şi uite aşa, la protestele publicului, Microsoft anunţă pentru 8 aprilie un update la Windows 8.1 care să facă mai prietenos sistemul de operare, meniul Start, aplicaţiile cu interfaţa nouă, celor care au tastatură şi mouse, nu touch-screen.

imagine imagine

Deja în capturile de mai sus vedeţi două noutăţi care ar trebui să ne dea pe spate: meniu contextual la dalele din meniul Start, iar aplicaţiile cu interfaţa modernă au buton de minimizare şi de închidere. În plus ele vor apărea ca fiind lansate în bara de activităţi (taskbar). Acestea sunt câteva – probabil cele mai semnificative – dintre noutăţile pe care Microsoft le-a gândit pentru a face mai prietenos sistemul de operare celor ce se bazează în continuare pe tastatură şi pe mouse. Iată clipul de prezentare. (Dacă vă grăbiţi, update-ul pentru Windows 8.1 e indicat pe tot felul de situri – de exemplu aici. Eu unul o să aştept cuminte.)

Aşa, că tot suntem la acest capitol şi că se vorbeşte despre intratul direct pe Desktop, aş aminti cum se face celor care poate nu ştiu. Atenţie: pentru Windows 8.1. Click dreapta pe bara de activităţi, alegeţi Properties şi veţi găsi acolo, în tabul Navigation, opţiunea When I sign or close all apps on a screen, go to the desktop instead of Start – desigur, pe româneşte dacă aveţi Windows-ul pe româneşte. Astfel dispare o obiecţie a multora, cum că ar fi constrânşi să aibă mereu în faţă la lansare meniul Start. Dispare şi sensul aplicaţiilor sau trucurilor ce te duceau direct pe Desktop. E opţiune în Windows 8.1!

imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *