Fairway Solitaire Blast pentru iOS şi Android


Cred că sunt unul dintre puţinii pământeni ce foloseau calculatorul în anii ’90 fără să fi jucat vreodată Solitaire. Desigur, ştiam de joc, dar cum nu am fost fan nici al jocurilor reale cu cărţi (şeptică şi altele), nu m-au interesat nici cele virtuale. Dar azi, intrând pe Gamezebo să vedem ce jocuri au mai recenzat, am văzut că scriu foarte încântaţi de Fairway Solitaire Blast: de aici îl puteţi lua pentru iOS, iar de aici pentru Android. Gratuit! Şi am putut juca imediat pentru că evident regulile sunt explicate imediat după lansare.

imagine imagine

Nu le amintesc pentru că probabil ar fi inutil pentru cei mai mulţi. Pe de altă parte, parcă Solitaire avea variaţii… sau mă înşel. Poate că varianta nouă nu e cea clasică. Sigur powerup-urile nu erau în versiunea originală. Dar în fine. La început am crezut că este un joc pentru copii mici. Grafică de copii, niveluri de copii. În timp ce grafica rămâne aceeaşi, dificultatea creşte rapid. La nivelul 5 mi-am consumat vieţile. Desigur, poţi cumpăra vieţi… sau aştepta (cred că vreo 15-20 de minute pe viaţă? până la cinci vieţi). Am continuat după-masa jocul şi am reuşit să trec de nivelul 5. Ce de ajutor sunt cărţile speciale (powerups)!!! Dar la nivelul 5 lucrurile s-au schimbat. Acolo trebuie atins un prag de puncte (24.000). Eu am ajuns la 23.000. Curăţ toate cărţile de pe „masă” dar nu ating punctajul cerut. Iar cărţile speciale nu aduc puncte, deci uneori e mai bine să le eviţi. Oricum, pe moment mi-am consumat vieţile: mai încerc mâine dimineaţă. :)

Cei de la Gamezebo laudă jocul că poate fi jucat fără să scoţi vreun ban din buzunar. Adică nu eşti condiţionat de vreo plată ca să avansezi în el. Desigur, dacă te grăbeşti, vei dori să plăteşti. Dacă nu te grăbeşti, aştepţi reîncărcarea vieţilor. Sau poate jucaţi atât de bine încât nu pierdeţi nici un nivel. Atunci aveţi vreo 100 de niveluri să vă distreze.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *