Testarea tastaturilor


Am avut zilele acestea de testat mai bine de o duzină de mouse-uri şi tastaturi (identice) şi bine că le-am testat pentru că două tastaturi au avut rânduri de taste moarte. Nu vă imaginaţi că am făcut o testare la sânge. La mouse-uri click stânga, click dreapta, dublu-click-uri, deplasat mouse-ul pe ecran… La tastaturi am luat tastele una câte una şi iniţial am căutat un program, dar în cele din urmă am ajuns să folosesc un sit: KeyboardTester.com. Deschide într-o fereastră ceva ca mai jos, iar testele pot să curgă: apăsările reuşite vor marca cu verde tastele; la cele duble (Shift, Ctrl, altele) cu gri. Dacă nu reacţionează nu se colorează şi îţi dai aşa seama.

imagine

Repet, situl mi-a fost util (şi de aceea vi-l recomand) pentru că am dat de două tastaturi ce aveau mai multe taste complet nefuncţionale. Am schimbat şi calculatorul şi nimic: tastaturile se întorc la cei ce le-au furnizat. Dacă totuşi căutaţi un program… spuneţi-mi şi mie de unul. Am găsit unul dat e comercial: KeyboardTest. Partea bună este că se pare că e complet funcţional timp de 30 de zile. Ce am mai găsit nu era semnificativ (nu făcea ce aşteptam sau nu cum aşteptam).


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *