OneDrive cu 100GB în plus pentru un an (şi încă 100GB pe doi ani)


Prima oferă cere să conectaţi OneDrive cu un cont DropBox şi îl lăsaţi să încarce un PDF ce prezintă OneDrive. Interesaţi? Desigur nu sunt interesaţi cei suspicioşi (pe lângă cei ce nu au nici un interes în DropBox şi OneDrive). Pentru toţi ceilalţi deschideţi acest link. O autorizare pentru DropBox şi din câteva clickuri ai terminat treaba şi vei vedea ceva ca mai jos. Timp de un an ai cu 100GB mai mult in the cloud. Şi dacă nu îţi ajunge mai poţi câştiga 100GB nu pe un an, ci pe doi ani. Dar mai dificil puţin. Explic imediat.

imagine

Practic de ambele oferte am aflat de pe ArenaIT.net, iar un cititor de-al lor explică cel mai clar ce e de făcut, dat fiind că oferta de 100GB pe doi ani e teoretic limitată la SUA. Am mers pe mâna cititorului şi mi-am instalat extensia ZenMate pentru Chrome. Super-cool extensia! Mi-a permis după câteva clickuri să setez pe SUA, aşa că am putut să merg aici şi, neavând un cont pentru Bing Rewards, mi-a creat unul rapid (de fapt a asociat contul meu Microsoft cu acest Bing Rewards). În Dashboard am avut apoi o ofertă de Free Storage, având de urmat doar acel link şi gata! Încă 100GB. Măi, măi… ca Făt Frumos a crescut azi contul.

imagine

Acum ştiu că nu sunteţi din familia lui Toma necredinciosul (aţi vrea voi!), dar ca să fiu mai convingător iată cum arată acum la mine situaţia cu spaţiul în OneDrive. Yep, aţi sesizat poate contul de referral, încă nefolosit de mine. Cum se câştigă 0,5GB şi de-o parte şi de alta, cine are nevoie poate porni de aici. Acum două întrebări: ce se va întâmpla după ce oferta expiră? Sincer: nu ştiu. Scenariul optimist e că nu vei mai putea încărca, dar vei putea descărca tot ce ai încărcat. Scenariul pesimist e că se va tăia ce e peste limită. Eu unul o iau ca un trial prelungit, să mă decid dacă trec pe OneDrive. Îmi place Windows 8.1 aşa că poate mă va convinge şi OneDrive (sunt fan DropBox de prea mulţi ani ca să fac uşor trecerea).

imagine

A doua întrebare: iarăşi totul într-un singur coş? Yep, cam aşa. Există totuşi soluţia linkurilor simbolice. Unii spun că nu merg, alţii zic că merg… La mine a mers (trebuie să revin: a mers sincronizarea iniţială; când adaug fişiere nu pare a merge, dar trebuie să mai investighez). Am scris cum se face aşa ceva legat de DropBox, plus am prezentat un program ce ajută. Dacă nu aveţi nevoie de referinţele acestea atunci vedeţi captura cu testul meu. Folderul cu imagini s-a sincronizat rapid cu OneDrive. Deci… semne bune… Poate voi băga tot DropBox-ul în OneDrive… Dar nu aşa rapid.

imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (6 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

4 comentarii

  1. Sorin spune:

    Acum am 118 GB in OneDrive. Si pentru ca Bing Rewards nu merge (direct) pe Romania, nu mi-am mai batut capul. Dar acuma o sa incerc si extensia ZenMate. Practic nu pot spune ca as avea ce face cu 218 GB in total, ci doar ca idee as activa „bonusul” de 200 GB. Iar dupa ce expira oferta, intr-adevar a fi ceva. Eu ma gindesc ca o sa mai fie un bonus, respectiv fie de prelungire cu inca 1 an, fie permanent cei 200 (sau 100) GB. Ar fi fain !

  2. Sapioit spune:

    Si iar fara posturi noi…
    Poate ar fi o idee buna sa adaugati un formular de guest post…

  3. Gadgetlab spune:

    +200GB in cloud e chiar foarte mult. Sper sa mai fie valabila oferta, mersi mult pentru tutorialul detaliat!

  4. Mersi mult de tot pentru sfaturi!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *