Arhiva pentru categoria “Internet”

DNS-ul explicat în videoclipuri

La primul clip un comentator spune: “Am petrecut câteva ore studiind despre Domain Name System (DNS) pe Wikipedia. Apoi am căutat pe YouTube şi am văzut această animaţie, din care am învăţat mai mult în nici trei minute.” Yep: puterea materialelor video bine făcute! Şi dacă primul clip e scurtuţ, al doilea e ceva mai lung (dar mai interesant!!!), iar al treilea… ei bine, este pentru cei care chiar au nevoie de informaţii mai multe (şi pot răbda prezentarea mai plictisitoare). Una peste alta, iată trei video-resurse pentru a învăţa ce e DNS-ul şi de ce e atât de vital pentru noi.


Stres digital

La citirea email-urilor primite privirea mai îmi cade câteodată spre ora de transmitere a unora dintre ele şi mă mir la ce ore de dimineaţă au fost trimise. Într-adevăr am cunoscuţi/prieteni care deja înainte de prima cafea sorbită pornesc tableta sau netbook-ul şi se ocupă de poşta electronică privată sau citesc primele ştiri ale zilei, pe drum spre serviciu, dacă folosesc tramvaiul, trenul sau autobuzul, rămân conectaţi la mobil şi mai postează unele notificări pe Facebook sau Google+. Iar ziua e lungă şi plină de "capcane" media :) care pot produce un nou mod de stres, cel digital.

imagine

După cum ne arată acest infografic (link direct spre imaginea mare) consumul media a evoluat de la 5 ore …


10 ani de internet

Indiscutabil internetul este astăzi un fapt cotidian, fără de care nu se mai poate concepe viaţa modernă. Dar oare a fost întotdeauna aşa? Infograficul oferit de BestEdSites.com ne propune să ne întoarcem "doar" cu 10 ani în urmă. Statisticile enumerate prezintă paşii uriaşi de dezvoltare ale acestui mijloc de informare şi comunicaţie. În 2002 internetul era utilizat de către 9,1% din populaţia globului, în momentul actual sunt peste 33%. Timpul mediu petrecut în internet zilnic era de 46 de minute, între timp sunt 4 ore. Numărul site-urilor web a crescut simţitor, putem spune chiar ameţitor, de la 3 milioane la 555 de milioane!

imagine

Infograficul oferă desigur şi alte amănunte tehnice, precum date despre navigatoare (hehe, 95% IE în 2002, astăzi …


Outlook.com în slujba domeniului TĂU

Sunt un veeechi utilizator al Google Apps. Aproape orice domeniu am este pus pe Google Apps. De aici dificultatea mea în a găsi unul ca să îl asociez ofertei Microsoft. Pentru că da – unii poate ştiau de mai mult timp – şi serviciile de email de la Microsoft pot fi folosite cu propriul domeniu. Cu alte cuvinte pot să am adresa@domeniulmeu.ro, adică o adresă pe domeniul meu, dar “rulând” pe platforma oferită de Microsoft, adică pe Hotmail sau, mai nou, pe Outlook! Yep! Avantaje? Ce ziceţi de 500 de conturi gratuite, cică de 10GB, dar în fapt MS spune că le extinde după nevoi?!?!?!?!?

imagine

Hehe… Se pare că Google Apps pierde ceva teren, dar să ne amintim că şi Google …


Emsisofts Malwarelympics 2012

De mai bine de doi ani sunt abonat la newsletter-ul cu noutăţi ale firmei de soluţii de securitate Emsisoft. Motivul l-am oferit deja aici. Ultimul email primit mi-a atras atenţia asupra unui infografic tematic cu aluzie la Jocurile Olimpice care tocmai sunt în desfăşurare la Londra. Emsisoft Malwarelympics 2012 prezintă o serie de date statistice legate de vulnerabilitatea calculatoarelor din întreaga lume în faţa pericolelor cauzate de malware (ce se înţelege prin malware a explicat Radu aici).

imagine

Sunt enumerate între altele ţările cu cele mai multe calculatoare infectate, categoriile şi metodele de infiltrare malware şi impactul asupra sistemelor de operare (aici desigur Microsoft conduce detaşat). Dacă cumva imaginea de mai jos nu se vede/dispare, …


CNet.ro din nou la WebFactor

În toamna lui 2005 se lansa WebFactor.ro. După un an, în 2006, deveneam clienţii lor în urma unei nefericite experienţe cu un server din Italia pe care îl administrasem până atunci. M-a atras backup-ul asigurat de WebFactor, posibilitatea de conturi Plesk diferite per sit… iar în cele din urmă calitatea serviciilor. CNet.ro pe atunci creştea ca Făt Frumos, aşa că în 2008 provoca probleme şi a trebuit să îl mut în SUA. Din SUA l-am mutat iar în SUA :), când din nou am ajuns la probleme. Sursa problemelor, dincolo de unele detalii, era indexarea agresivă făcută de anumite motoare de căutare.

imagine

Doar când am ajuns pe un VPS am putut să văd cu ochii mei cum suspendarea Yandex-ului …


Lumea fără internet

Cei interesaţi de istoria spaţiului virtual sigur au auzit deja prescurtările CISPA, SOPA, ACTA, PIPA. Pentru toţi ceilalţi o scurtă explicaţie: este vorba de numele unor planificate reglementări naţionale şi internaţionale, care dacă s-ar ratifica ar duce la limitarea exagerată a unor drepturi privind libera utilizare a internetului. După cum spun unii, s-ar ajunge chiar la dispariţia internetului. Ar fi mare, mare păcat, căci internetul în sine joacă deja un rol foarte important în lume, nu numai în viaţa personala, dar şi în domeniul social, cultural, educaţional şi economic.

imagine

O dovedesc cifrele prezentate în infograficul oferit aici (imaginea mare o puteţi vizualiza aici): fără posibilitatea de a trimite email-uri, numai în S.U.A. s-ar vinde 6,3 bilioane …


Femei şi bărbaţi în reţele de socializare

Pe vremuri femeile se întreţineau peste gardul grădinii iar bărbaţii se relaxau cu o bere la birtul de după colţul străzii. Fiecare îşi vedea astfel de treburi :). Între timp s-a inventat telefonul, radioul, televizorul şi calculatorul. Dacă telefonul nu era greu de folosit şi a devenit mai mult apanajul femeilor, sexul masculin s-a preocupat mai îndeaproape cu tehnica vizuală (chiar dacă mai mult din fotoliu 😉 ). Desigur că nu credem deloc în aceste stereotipuri. Căci internetul a restabilit egalitatea iar reţelele de socializare, după cum aflăm din infograficul prezentat aici (vezi imaginea mare aici), au dus la o creştere a utilizatorilor de gen feminin.

imagine

Statistica din S.U.A. ne arată că 56% din utilizatori sunt femei, acestea domină de …


Nikon CoolPix P500 cu 500 lei mai puţin

Primul meu aparat foto mai serios a fost un Canon PowerShot G5, care acum stă în depozit pentru că bateriile (reîncărcabile) s-au cam dus şi, ultima oară când m-am uitat, erau o sută de lei. Uite că m-a mâncat curiozitatea şi am căutat din nou: par a se găsi la 50 lei, deci la jumătate de preţ… doar că nu există pe stoc. În fine. Îmi plăcea la acel aparat faptul că ecranul lui putea fi rotit.  Nu am mai avut apoi un astfel de aparat şi am simţit lipsa acestui artificiu ce îţi permite să faci poze şi din unghiuri mai ciudate, văzând totuşi ce fotografiezi.

imagine

Acum 1-2 luni eram pe punctul să îmi iau un Nikon şi, …


Axis: un nou mod de căutare pe web?

A fost o dată ca niciodată … o eră a web-ului în care numele Yahoo avea o anumită importanţă pentru că era la timpul respectiv un concurent demn de luat în seamă pentru Google (mai ales pentru motorul de căutare). Între timp serviciul s-a căutat mai ales pe sine, ca noutăţi la ştiri apărând doar schimbările în conducerea şi acţionariatul companiei, chiar şi o eventuală preluare de către Microsoft (eşuată). În partea tehnică motorul de căutare propriu nu a mai fost dezvoltat, fiind preluate rezultatele oferite de către Bing (al lui Microsoft). Un serviciu care ţine încă suflul cu concurenţa este Flickr.com.

imagine

Dar sunt date semne de redresare, în acest sens aş dori să prezint ultima realizare marca Yahoo: …