Arhiva pentru categoria “Programe”

Microsoft Translator

Cu mulți, mulți ani în urmă mă străduiam să învăț limba engleză, programa școlară așa cerea :). Nu vreau să critic sistemul de învățământ de atunci (și nici pe cel de acum), dar la începutul anilor 90, numiți de tranziție, nu a fost deloc ușor să ai parte de profesori de engleză specializați. Școala a improvizat cât a putut de bine, nici eu nu prea mi-am dat silința știind că am deja la bază o limbă străină, limba germană. Astăzi mă bucur că există Google Translate, serviciul traduce aproape orice în mai toate limbile existente. Dar utilizarea sa consumă timp.

imagine

Zilele trecute am dat de o nouă aplicație marca Microsoft dedicată chiar sistemelor concurente, Android și iOS. Aplicația se laudă actual cu 50 …


Taie sunetul în Chrome cu un click

Prin 2011 scriam despre ascultarea unor posturi de radio online cu două programe de top. Atunci includeam acolo nişte linkuri pentru posturi ProFM. Din păcate de mult timp (nu mai reţin, dar poate chiar mai bine de un an) au sistat acele linkuri şi nu poţi asculta decât din navigator. Ok, fie şi aşa. Problema este că ascultând muzică uneori într-un alt tab am altceva, un clip să zicem, ce vreau să îl ascult. Mă deranja de fiecare dată să activez fila cu ProFM, să tai sonorul, apoi să revin în fila unde tocmai găsisem ceva interesant. Dar uite că Chrome-ul are ascuns sub capotă ceva mult mai simplu. Dintr-un click!

imagine

Scrieţi în bara de adrese chrome://flags/ şi căutaţi cuvântul sunet. …


Wikiwand face din Wikipedia o frumuseţe

Wikipedia este o enciclopedie universală care oferă pe web răspunsuri la aproape orice lacună de cunoaştere posibilă. După unii specialişti în domeniu, seriozitatea unor articole este superioară chiar unor enciclopedii cu o istorie şi tradiţie mai îndelungată. Într-adevăr, pentru a afla câte ceva mai complex despre o anumită temă sau persoană apelez şi eu de multe ori la Wikipedia. Supărător este însă designul care deseori mă face să părăsesc cât mai rapid site-ul web. Deşi mulţi ani nu mi-am făcut mari speranţe pentru o schimbare majoră de design, iată că minunea totuşi s-a întâmplat. Ea nu vine însă din partea dezvoltatorilor Wikipedia, ci din partea unui supliment pentru navigatoarele Mozilla Firefox şi Google Chrome.

imagine

Prin extensia propusă, Wikiwand oferă o interfaţă …


PDFill PDF Tools: Taie, spânzură (nu!), uneşte şi aproape orice mai doriţi

Uneori crezi că le ştii pe toate, până când cineva îţi serveşte surpriza în faţă. Acum vreo jumătate de an (să ştiţi că de atunci mi-am spus “dacă voi mai scrie vreodată pe CNet.ro trebuie să îl împărtăşesc”) cineva m-a întrebat ce folosesc pentru lucrul cu PDF-uri? Desigur, de-a lungul timpului am recomandat pe CNet.ro mai multe programe, deci nu am fost fără răspunsuri. Dar recomandarea primită m-a impresionat super-plăcut. Nu, nu ştiam de PDFill PDF Tools (vă indic şi situl original, dar acolo s-ar putea să nu fiţi atenţi şi să descărcaţi altceva).

imagine

Ce mi-a plăcut atât de mult la acest program? Că oferă mult mai multe sub acelaşi acoperiş decât orice program similar cunoşteam eu. PDFTools …


Testarea tastaturilor

Am avut zilele acestea de testat mai bine de o duzină de mouse-uri şi tastaturi (identice) şi bine că le-am testat pentru că două tastaturi au avut rânduri de taste moarte. Nu vă imaginaţi că am făcut o testare la sânge. La mouse-uri click stânga, click dreapta, dublu-click-uri, deplasat mouse-ul pe ecran… La tastaturi am luat tastele una câte una şi iniţial am căutat un program, dar în cele din urmă am ajuns să folosesc un sit: KeyboardTester.com. Deschide într-o fereastră ceva ca mai jos, iar testele pot să curgă: apăsările reuşite vor marca cu verde tastele; la cele duble (Shift, Ctrl, altele) cu gri. Dacă nu reacţionează nu se colorează şi îţi dai aşa seama.

imagine

Repet, situl mi-a fost util …


EaseUS Partition Master Free Edition

Yep, admit: este cam tot una cu ce am prezentat aici în 2009. O mică schimbare de nume, mai mari schimbări de design. Şi atunci de ce revin la EaseUS Partition Master Free Edition? Din două motive cumva unite într-unul: l-am folosit cred că de vreo 5-6 ori în ultimele luni, uneori pentru prieteni care stăteau crispaţi: “uh, repartiţionare! nu am nici studiile, nici costumul de protecţie necesar pentru aşa ceva!” Ei bine, cu acest program nu ai nevoie de cine ştie ce studii sau experienţă. Nu vreau să spun că partiţionarea este ceva de făcut de trei ori pe zi sau lunar. Dar dacă din terţe motive aveţi nevoie, programul îşi face treaba cu brio.

imagine

O primă precizare: varianta …


Comandă de capturi în Firefox

Ca un utilizator de Chrome mă minunez şi admit că habar nu am avut de aşa ceva în Firefox. Cu Shift+F2 se activează un fel de prompter pentru comenzi. Dacă cineva ştie unde sunt documentate poate lasă un link. Eu unul, în grabă, nu am găsit. Dar am văzut că dacă apeşi o literă îţi spune dacă e vreo comandă cu acea literă. De exemplu o comandă este pentru capturi de ecran. Îi spune screenshot iar primul parametru este numele fişierului, după care vin opţiuni, precum –fullpage pentru a face captură la toată pagina, inclusiv părţile ce nu se văd. Desigur, completarea cu –clipboard anulează sensul la nume de fişier, căci trimite în clipboard captura. Interesant şi rapid!

imagine

Dar oare ce comenzi interesante mai …


Oferte de reţinut (17 mai 2014)

Uneori ofertele cad la ţanc, nu? Zilele trecute am avut nevoie să iau cu mine un anume episod dintr-un DVD (din seria Adibou… mai veche, poate unii o ştiţi). Şi atunci am văzut că SharewareOnSale e oferit WinX DVD Ripper. Câteva ore oferta mai e valabilă. Tot atât mai durează oferta pentru Wondershare Flash Gallery Factory Deluxe. Ceva mai mult timp aveţi să profitaţi de Zoner Photo Studio 15 Pro (editor de imagini). Conform tradiţiei, versiunea dată gratuit e adesea puţin mai veche, cea nouă putând fi cumpărată la un discount substanţial.

imagine

De la Windows haideţi să vedem ce oferte sunt pentru Android.

  • Big Launcher, la 5usd (adică 16 lei) de la 10usd; personalizare (bun …


MetroSidebar pentru Vista/7/8

„The story started when Microsoft decided to remove Windows Sidebar from its operating systems for some security issues, Amine Dries has decided to create a new software to replace the Windows Sidebar, which is secured and takes advantage of the new Modern UI (Metro).” Aceasta fiind explicaţiunea, avem MetroSidebar, care afişează un panou ca în captura de mai jos. Poate să apară la nevoie (mergând cu mouse-ul în dreapta) sau poate fi fixat permanent, dacă aveţi ecran lat şi mult spaţiu la dispoziţie.

imagine

Panoul poate fi compus din câteva „dale”, al căror nume probabil va creşte în timp. Plus configurările sperăm că vor deveni mai complexe. Pe moment sunt „dale” de bază, pentru a vedea ora, vremea, fotografii, asculta muzică, sau utilitare …


AntiSnooper: împotriva ochilor curioşi

AntiSnooper este un program ciudăţel, dar care îmi pot imagina că în anumite contexte ar putea să folosească. Să presupunem că lucraţi la un birou pe lângă care trece toată lumea. Şi probabil vă deranjează faptul că lumea aruncă o privire să vadă cu cine vorbiţi pe chat, pe ce pagină navigaţi sau altele. Presupunând că nu lucraţi în ferestre maximizate pe tot ecranul, AntiSnooper permite „înceţoşarea” (blur) unor aplicaţii alese de Dvs. De exemplu eu scriu acum în Windows Live Writer, iar MS Explorer e făcut ilizibil.

imagine

Interfaţa enumeră aplicaţiile active şi puteţi alege de acolo sau indica cu mouse-ul, cu Finder Tool, o anume fereastră. Setaţi apoi gradul de „înceţoşare” şi… cam atât. Desigur, mai sunt opţiuni, dar …