Arhiva pentru tagul “Interesant”

Mari, neobişnuite, înalte

Dacă nu navigaţi constant pe Hongkiat atunci poate vă vor interesa trei articole relativ recente. În cază că veţi călători departe prin lume, ar fi bine să ştiţi de cele 15 Ridiculously Oversized Every Day Objects. Fotografiile sunt însoţite de explicaţii, deci puteţi afla nu doar locaţie ci şi dimensiuni şi alte date. Dacă privim spre viitor, în câţiva ani ar mai fi nişte obiective de neratat: 20 Amazing Skyscrapers You Can Actually Visit Soon. Şi aşa, de amuzament, o ultimă semnalare: What If Famous Brands Make Unexpected Products.

imagine


Arta retuşului

„Frumuseţea tot timpul promite, dar nu oferă nimic.” Această afirmaţie a scriitoarei franceze Simone Weil redă foarte exact goana după unele stereotipuri de frumuseţe care domină multe panouri şi clipuri de publicitate. Posibilităţile tehnice moderne sunt extrem de des utilizate pentru a manipula modul de înfăţişare a unor persoane tocmai pentru a sugera altora că totul poate fi altfel, poate arăta mult mai bine, mult mai frumos. Un videoclip al proiectului muzical Boggie ne prezintă într-un mod foarte impresionant transformarea unei tinere domnişoare cu aspect „obişnuit” într-un ideal de frumuseţe. Nimic mai uşor cu ajutorul calculatorului şi a programelor de prelucrare a imaginilor.


The Duel: KUKA Robot vs. Timo Boll

În şah e deja ceva obişnuit ca jucători umani să se întreacă cu roboţi. O serie de jocuri de şah care a devenit legendă este cea dintre robotul Deep Blue şi Garry Kasparov, multiplu campion mondial în jocul gândirii. La timpul respectiv, în anii 1996 şi 1997, am urmărit îndeaproape acele întâlniri, fiind pasionat de şah. Între timp, din lipsa de parteneri cu acelaşi hobby, am trecut şi eu la dueluri cu diferite programe şi aplicaţii de şah. Şi da, recunosc că deseori am probleme, noroc că pot schimba foarte uşor nivelul de dificultate :). Probabil că acelaşi lucru şi l-a dorit şi Timo Boll (vezi clipul de mai jos), mai ales în scenele finale.

imagine

Timo Boll este unul dintre …


Blank: O poveste animată de dragoste

Valentin’s Day (= Ziua Îndrăgostiţilor) a fost evidenţiat anul acesta de către Google nu numai printr-un logo dedicat, respectiv un doodle specific, ci şi printr-un film realizat în colaborare cu studiourile de animaţie Disney. Pe acest site sunt oferite un scurt trailer spre vizionare, scene din film ca ilustraţii care pot fi expediate celei/celui iubite/iubit, precum şi un link spre pagina din Google Play unde poate fi accesată în mod exclusiv animaţia completă.

imagine

Filmul este disponibil doar în limba engleză, dar fiind vorba de un film de dragoste, nu sunt multe dialoguri 🙂 . Cu o durată de 40 de minute, animaţia va putea fi vizionată în mod gratuit doar în Google Play şi după data …


Reclame video pentru Super Bowl 2014

O noapte albă pentru un meci de fotbal? Chiar aşa de departe nu merge afinitatea mea pentru un joc colectiv cu mingea, mai ales că eu mă refer la un meci de fotbal american, la renumitul „Super Bowl” care s-a disputat duminica trecută (datorită fusului orar la noi în toiul nopţii spre luni). De fapt rezultatul în sine nici nu m-a interesat. Ca pasionat media urmăresc clipurile de publicitate difuzate cu ocazia acestui eveniment cu o audienţă publică uriaşă (peste un miliard de vizitatori pe toate canalele media posibile). Din această cauză preţul difuzării unui clip de 30 de secunde a atins un nou record: 4 milioane de dolari. Iar dacă mai adăugăm şi costurile de producţie şi remuneraţia vedetelor ajungem la sume mult mai mari.


De ce dormim? De ce simţim durerea?

Nu cu mult timp în urmă am văzut ce păţim dacă nu mâncăm şi nu bem. Interesant este că mai rapid mori dacă eşti lipsit de somn, decât de mâncare. Şi dacă cumva sunteţi workoholic ca mine atunci urâţi somnul. Cu atât mai important este următorul material video care ne explică de ce avem nevoie de somn şi ce se întâmplă în timpul lui. Aflăm lucruri interesante din material… inclusiv că într-adevăr ajută la memorare. Al doilea clip propus azi este despre… durere. Nu va fi o durere, ci o plăcere să îl urmăriţi :), căci iarăşi aflăm lucruri interesante.


ThisIsMarvelous: Steaguri din alimente şi altele

Am tot văzut pe Facebook recomandată în ultimele zile o pagină ce reuneşte câteva steaguri realizate din mâncăruri tradiţionale respectivei ţări. Au fost realizate cu ocazia unui festival internaţional din Sydney şi sunt spectaculoase. Dar nu sunt singurele imagini ce merită văzute pe ThisIsMarvelous.com. De exemplu mi-a plăcut (şi m-a terifiat) „balconul” de sticlă din Alpii Francezi, la vreo 3800m deasupra nivelului mării. Ieşi în acel „balcon” şi sub tine… hăul. Trebuie să fie spectaculos.

imagine

Am regăsit şi un material despre nişte sculpturi din hârtie (de fapt nişte modele construite din mii sau zeci de mii de foi, tăiate la perfecţie şi lipite nu ştiu cum pentru a forma un fel de acordeon). Pun clipul, dar …


Ce păţeşti fără mâncare şi fără apă

Fără oxigen corpul rezistă câteva minute; fără apă 2-7 zile; fără mâncare cică unii pot trăi chiar şi două luni! Următoarele două materiale video analizează de ce avem nevoie de mâncare şi de apă, respectiv ce se întâmplă cu trupurile noastre, treptat, fără aceste elemente vitale vieţii. Noţiuni ştiinţifice prezentate rapid ;), cu umor şi imagini sugestive, aşa după cum canalul YouTube intitulat SciShow cred că v-a obişnuit deja.


Organisme uriaşe

Care este cel mai mare organism care trăieşte pe planeta noastră? Wikipedia tratează aici subiectul, informându-ne că, luat ca volum dar şi ca greutate, la capitolul plante conduce Sequoiadendron giganteum. La animale este indicată balena albastră, cea mai mare având 190 de tone, atingând peste 30 de metri lungime. Materialul de mai jos dezvăluie alţi pretendenţi la titlu, dintr-o perspectivă puţin diferită (şi surprinzătoare). Şi dacă tot vorbim de mărime, încă un clip despre regulile de pescuit şi peştii mari… Interesante ambele materiale!


Cele mai populare discursuri la TED (ale momentului)

Blogul TED, pornind de la numărul de afişări, oferă un top 20 al celor mai populare discursuri (ştiu că termenul de „discurs” nu este cea mai potrivită alegere, dar pe moment nu am găsit alta). Nu, nu ale anului 2013, ci per ansamblu. Astfel, pe primul loc este un discurs din 2006 despre cum şcoala ucide creativitatea. Sau poate vă interesează poziţia 3, despre cum inspiră liderii. Sunt şi întrebări mai de bază: de ce facem ceea ce facem :). Eu primul pe care l-am descris a fost despre ştiinţa motivaţiei. Din fericire majoritatea sunt disponibile şi în română cu subtitrare… deci vizionare plăcută!