Arhiva pentru tagul “Programare”

Scheme logice: Introducere (II)

După primii paşi vedem acum un bloc nou în schemele logice, care ne dă aripi pentru tot felul de cazuri. Este vorba de blocul de evaluare sau blocul condiţional. Este un romb, după cum puteţi vedea mai jos (în capăt de tot, dreapta). Acest bloc nu afirmă că a este mai mare decât 5 ci întreabă, evaluează, şi în funcţie de răspuns (care nu poate fi decât adevărat sau fals) continuă execuţia pe o “ramură” sau alta. [O precizare: toată terminologia pe care o folosesc e din amintirile mele de acum vreo 20 de ani. Dacă undeva se mai predau azi scheme logice, ar putea fi mici diferenţe.]

imagine

Şi să luăm un caz banal: împărţirea a două numere. În …


Scheme logice: Introducere (I)

Cândva, cu mult timp în urmă, cineva întreba: “pe când un serial despre schemele logice?” Ei bine, nu îmi propun să fac chiar un serial, dar cum din nou am de lucru cu ele (ca introducere într-un curs de programare pentru începători), m-am gândit să pun aici câte una alta, poate cândva cuiva vor folosi, cel puţin la o căutare via Google. Şi am să încep spunând că în spaţiul online instrumentul meu preferat este LucidChart, despre care am scris anul trecut aici. Între timp desigur webaplicaţia a evoluat, a evoluat mult. Are şi plan gratuit, şi planuri comerciale.

imagine

Să spunem că planul gratuit va fi suficient pentru cei mai mulţi, pentru că limitarea este de 25MB… …


În 2012 înveţi să programezi!

Poate vă amintiţi despre Codecademy: învăţare (mai) interactivă, un articolaş scris în august 2011. Atunci situl era la început, acum e… păi nu e prea departe, dar are un total de aproape 30 de lecţii. Şi uite că ambiţia îi face să lanseze un sit care gravitează în jurul aceloraşi lecţii, evident cu unele adaptări, plus completările ce vin pe drum, doar că acum recurgând la email şi la o planificare anuală. Yep. Propunerea lor este să învăţaţi să programaţi în 2012. Peste 300 de mii de persoane au intrat în horă şi luni de luni primesc câte o lecţie nouă de parcurs.

imagine

Nu vă imaginaţi că primiţi un text de citit. Nuuuuu. Sunteţi conduşi la nişte lecţii interactive, …


Semnarea unei aplicaţii Android

Dacă faceţi o aplicaţie pentru Android şi o publicaţi pe situl propriu, e OK oricum o compilaţi. Dacă vreţi să ajungă în Android Market trebuie însă “semnată” cu o cheie privată. Explicaţii se găsesc în documentaţia Android la pagina Signing Your Applications. Dacă acolo explicaţiile par neclare, vă invit să vedem mai cu calm şi sper mai clar. În primul rând trebuie să daţi de keytool.exe pe calculatorul Dvs. La mine se găseşte pe calea C:\Program Files\Java\jdk1.7.0_01\bin, la Dvs evident putând fi în altă parte (în funcţie de versiunea instalată).

imagine

După ce aţi identificat calea, mergeţi cu cmd.exe… de fapt eu prefer Console din motivele expuse în respectivul articol. Nu uitaţi să lansaţi cu drepturi de administrator! …


Cum scriem o aplicaţie HTML5 pentru Android (III)

Acum e acum… După prima şi a doua parte introductivă, acum ajungem într-adevăr la scrierea unei aplicaţii HTML5 pentru Android. Dacă aţi urmat cele descrise în primele două articole nu ar trebui să vi se pară chineză ce voi scrie mai departe. Să pornim creând un nou proiect pentru Android (2.2 în testele mele). I-am spus proiectului “Proba HTML”, iar primul loc unde am mers este în subfolderul res, subfolderul layout, unde avem un fişier main.xml. Deschideţi-l (comutaţi din Graphical layout dacă aşa vă apare în modul text) şi veţi vedea ceva ca mai jos.

imagine

Primul pas este să schimbăm liniile selectate cu … vedeţi primul cod de la finalul articolului, prin care facem trecerea spre aplicaţie …


Cum scriem o aplicaţie HTML5 pentru Android (II)

Am avut prima parte iar acum mergem mai departe. Eclipse e deci instalat, cu tot cu pluginul ADT pentru Android? Perfect. Înseamnă că putem scrie aplicaţii pentru Android… presupunând că ştim Java (sunteţi ca mine cumva? ştiţi doar HTML, nu şi Java? vedem în a treia parte ce şi cum… pentru moment mai aşezăm nişte fundamente importante). Dacă veţi porni o aplicaţie nouă veţi avea imediat ecranul negru, pe care îl puteţi dota trăgând cu mouse-ul din componentele grupate în stânga (observaţi captura). Trageţi, configuraţi de la Properties (jos) şi mergem mai departe direct.

imagine

Observaţi în bara de instrumente al doilea buton verde, cu logoul Android într-un contur de telefon. Click acolo pentru a defini nişte dispozitive virtuale pentru …


Cum scriem o aplicaţie HTML5 pentru Android (I)

Ca nou posesor de smartphone cu Android şi ca vechi programator (primii paşi îi făceam prin 1990… ştiu că alţii programau poate din 1980… 1970… dar nici 1990 nu e un an rău 😉 ) am fost curios să văd cât de greu este să faci o aplicaţie care să ruleze sub sistemul de operare conceput de Google pentru telefoane şi tablete. Punctul de plecare este desigur Developer.Android.com, de unde mergem direct spre Android SDK (deja l-am pomenit când am scris Cum faci capturi de ecran din Android). Desigur, acest SDK nu oferă prea mult… Cuplarea cu un IDE e mai bună, iar la acest capitol Google merge pe mâna lui Eclipse.

imagine

Când …


Small Basic: Shapes

În Small Basic găsim şi o clasă Shapes (Forme) ce permite lucruri interesante. Amintesc a câta oară că Small Basic este destinat începătorilor şi/sau copiilor. Cei mici vor fi încântaţi de primele lor animaţii, chiar dacă ele includ nişte forme simple. Dar despre ce forme vorbim? Cu AddRectangle, AddEllipse, AddTriangle şi AddLine putem adăuga dreptunghiuri (cu laturile egale şi atunci e pătrat), elipse (lăţime şi înălţime egală şi atunci e cerc), triunghi şi respectiv linii. Mai avem şi AddImage (yep, animaţii cu imagini) sau AddText dacă vrem să animăm texte. Fiecare dintre acestea returnează forma pe care trebuie să o salvăm într-o variabilă pentru ca mai apoi să aplicăm diverse acţiuni. Astfel, definim un pătrat scriind patrat=Shapes.AddRectangle(100,100).

imagine

Dacă vrem …


Small Basic: Cu broasca la desenat

Reluăm după o pauză cam lungă introducerea în Small Basic. Urmaţi tagul Small Basic pentru a regăsi tot ce am scris acum vreo două luni. Şi ne apropiem de grafică cu o oprire la broasca ţestoasă ce lase urme după ea. Yep. Să ne amintim că Small Basic este un limbaj de programare gândit pentru începători… iar unii dintre începători sunt copii. Şi lor o să le placă să plimbe broasca pe ecran, desenând. Clasa Turtle are o serie de funcţii ce se cam explică singure.

Proprietăţi

  • Angle: întoarce broasca cu unghiul indicat
  • Speed: stabileşte viteza de deplasare a broaştei
  • X: o mută pe orizontală la n pixeli de marginea stângă a ferestrei
  • Y: o mută pe verticală la n pixeli de marginea de sus a ferestrei

Metode:


Small Basic: for sau while?

Prin formularul de contact am fost întrebat când trebuie să folosim for şi când while. Cele două structuri, prezentate aici, sunt similare, e adevărat. Mai jos vedeţi acelaşi rezultat (scrierea pe ecran a numerelor de la 1 la 10) realizat mai întâi cu while, apoi cu for. Aparent for e o formă mai compactată, deci de preferat lui while. Dar există totuşi situaţii când e de preferat while lui for şi anume când numărul de repetări a conţinutului buclei nu este cunoscut dinainte.

i = 1
While i <= 10
  TextWindow.WriteLine(i)
  i = i+1
EndWhile

For i=1 To 10
  TextWindow.WriteLine(i)
EndFor

Deci: folosim for atunci când ştim că o secvenţă de cod o dorim repetată de un număr fix de ori; şi evident atunci folosim while când numărul de repetări e necunoscut. Să vedem un exemplu concret. Generarea a 10 numere aleatoare impare. Putem face aşa: generăm câte un număr aleator, …