Alex Gordon este un vulpoi vânător de comori, ajuns pe o insulă secretă. Când animale de pe acea insulă îi răpesc sora, porneşte în căutarea ei şi a comorilor după care a venit, pe parcurs trebuind să refacă şi amuleta cu cinci pietre preţioase care au dispărut la început. Iată pretextul pentru un nou joc atractiv gen arcade, intitulat chiar Alex Gordon, în care trebuie să îl ajutăm pe acesta să adune în drumul lui monede şi obiecte preţioase – coroane, cupe, nestemate – şi să scape de inamici, sărindu-le în cap, pentru a ajunge la fiecare nivel la poarta care îl conduce spre nivelul următor (50 în total).
Pericolele întâlnite nu sunt numai duşmanii, dintre care unii îl lovesc, trag cu săgeţi sau aruncă cu pietre în el, ci şi lava incandescentă, ţepii pe care trebuie să îi ocolească, conurile de brad care îi pot cădea în cap… Bineînţeles putem aduna surplus de energie şi de vieţi, şi stele care ne permit la un moment dat să ne cumpărăm nivele bonus. Şi tot legat de cumpărare, cu monedele adunate îl putem ajuta pe Alex să îşi amenajeze insula aşa cum visează el, achiziţionând sau îmbunătăţind locuinţa lui, spaţiul verde, ambarcaţiunea lui şi foişorul. O motivaţie în plus să nu prea lăsăm în urmă monede neadunate.
Există ca şi în alte jocuri de acest gen zone secrete. Comorile sunt ascunse şi în cutii de lemn, pe care le putem deschide sărind pe ele. Alex al nostru se descurcă şi la căţăratul pe frânghie, este şi un bun înotător, dar timpul cât rezistă sub apă e desigur limitat: trebuie din când în când să iasă la suprafaţă, sau să se "alimenteze" de la "guri" de oxigen. Inamicilor din apă le poate veni de hac înotând rapid spre ei – viteza creşte la apăsarea tastei CTRL – dar atenţie că atunci pierde mai mult oxigen. Aveţi oricum parte de explicaţii când este nevoie din partea unor simpatici pinguini, aşa că succes!
Cum pot cumpara jocurile Turtle si Alex Gordon?
Aceeas intrebare. In afara de card… cum mai pot cumpara acest joc Alex Gordon?? Astept raspuns. Multumesc.
Din pacate alta solutie decat cumparare prin internet, cu card, nu cred ca exista.
E super misto. Eu l-am jucat la un prieten si de asta cred ca e misto. Sa il jucati si voi daca faceti rost.
Vreau sa dascarc jocul Alex Gordon.
http://www.myplaycity.com/alex_gordon/