Acum muuulţi ani, Jurgen scria articolul Bubblesnaps.com: Lasă imaginile să vorbească. Ei bine, în timp ce respectivul sit mai e funcţional, celelalte două indicate în comentariile la acel articol au fost îngropate. Dar au apărut altele, evident. Şi printre cele mai simpatice şi simplu de folosit mi se pare a fi SuperLame.com. Încarci o imagine, adaugi balonul sau baloanele de dialog, scrii, configurezi şi gata. Din păcate în rezultatul final vom avea un mic logo încorporat, dar aşa e cu serviciile (semi)gratuite. Nu trebuie cont pentru a folosi webaplicaţia flash.
O altă variantă ar fi Speechable.com, ilustrat mai jos. Avem patru stiluri de bule, plus posibilitatea de a adăuga text simplu. Uşor de configurat, uşor de folosit. Mai trebuie doar imaginaţie! 🙂 Ah, să nu uit: şi această a doua soluţie îşi pune un “watermark” ca reclamă. Dar vom vedea în articolul următor şi alte soluţii, nu online ci desktop, care sunt curate din acest punct de vedere.
0 comentarii