De-a lungul timpului am văzut tot felul de soluţii care să te ajute să îţi faci un font propriu. Unele presupuneau că tu le desenezi, scanezi, trimiţi imaginea şi primeşti apoi fontul… aceste servicii au devenit de regulă comerciale. Altele presupun programe, precum BirdFont, care merge sub Windows, Linux şi Mac deopotrivă. Am să spun din start că nu am descărcat, instalat şi testat programul. Mai rar scriu pe nevăzute, dar acum mă simt nevoit să fac aşa din motive de timp. Pe de altă parte programul e creditat a face ce spune de alte recenzii văzute online.
Programul nu ar trebui să ridice probleme celor obişnuiţi cu desenarea vectorială… dar nici celor care nu au mai făcut aşa ceva până acum. Poţi desena caracterele de la zero, sau folosi o imagine scanată. Dar mai multe puteţi vedea în următorul clip.
0 comentarii